Operatorii telecom au modificat contractele
Ce schimbare au făcut Cosmote, Vodafone şi Orange
Conform noului cadru legal din domeniul telecom, începând de sâmbătă, 25 februarie, în scopul protecţiei consumatorilor, contractele încheiate de aceştia cu furnizorii de servicii de comunicaţii vor conţine mai multe clauze minime obligatorii. De asemenea, noile dispoziţii legale stabilesc, printre altele, un prag maxim pentru durata iniţială a contractului şi aduc unele modificări referitoare la încheierea contractelor la distanţă ce au ca obiect furnizarea de servicii de comunicaţii electronice, potrivit unui un comunicat al Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Operatorii telecom au avut de modificat până sâmbătă (25 februarie) contractele încheiate cu utilizatorii finali şi să introducă mai multe clauze minime obligatorii în scopul protecţiei consumatorilor.
Furnizorii au obligaţia de a le oferi consumatorilor şi posibilitatea de a beneficia de servicii pentru o durată contractuală de cel mult 12 luni, astfel încât aceştia să poată alege oferta care se potriveşte cel mai bine nevoilor lor. Durata maximă iniţială a contractelor încheiate cu utilizatorii finali persoane fizice nu mai poate depăşi 24 de luni.
Totodată, în cazul în care utilizatorii finali persoane juridice doresc să beneficieze de servicii de comunicaţii în condiţiile oferite consumatorilor, furnizorii au obligaţia să dea curs solicitărilor acestora.
În ceea ce priveşte clauzele contractuale, potrivit noilor reglementări, operatorii au obligaţia de a include în contracte, printre altele, restricţiile pe care le impun în ceea ce priveşte utilizarea echipamentului terminal, categoriile de măsuri pe care le pot lua în cazul apariţiei unor incidente sau ameninţări de securitate, precum şi informaţii privind procedurile de gestionare a traficului în scopul de a evita congestionarea reţelei.
„Aceste informaţii vor permite abonaţilor, de exemplu, să afle dacă furnizorul le va restricţiona accesul către anumite site-uri sau aplicaţii de pe internet, dacă le va coda telefonul în reţeaua sa sau dacă le va limita viteza de transfer după atingerea unui anumit volum al traficului”, se spune în comunicat.
În afara acestor noi clauze, contractele trebuie să conţină, ca şi până acum, datele de identificare a furnizorului, serviciile oferite, calitatea asigurată, tarifele şi modul de aplicare a acestora, modalitatea de obţinere a informaţiilor la zi privind tarifele, termenul de conectare iniţială, tipurile de servicii de asistenţă tehnică oferite, durata contractului, condiţiile de reînnoire şi încetare a contractului, informaţii privind suspendarea serviciului, despăgubirile în cazul nerespectării clauzelor contractuale şi procedura de soluţionare a litigiilor.
În plus, potrivit reglementărilor ANCOM, contractele încheiate pentru furnizarea de servicii de acces la internet trebuie să conţină clauze referitoare la parametri de calitate precum: viteza nominală/maximă de transfer a datelor, viteza minim garantată, dacă este cazul, întârzierea şi variaţia întârzierii de transfer, rata pierderii de pachete, termenul de la care va începe furnizarea accesului la internet, exprimat în zile calendaristice, precum şi termenele de remediere a deranjamentelor şi de soluţionare a reclamaţiilor utilizatorilor, exprimate în ore.
Furnizorii vor publica trimestrial pe paginile lor de internet valorile acestor parametri, prima raportare urmând să aibă loc la data de 25 aprilie.