O nouă ambulanță SMURD a intrat în dotarea ISU Covasna
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” Covasna are, din această vară, o nouă ambulanță SMURD de tip B. Autospeciala a intrat în serviciul operativ la Detașamentul de Pompieri Sfântu Gheorghe și va fi folosită în misiunile de acordare a primului ajutor calificat.
Noua ambulanță, un Volkswagen Crafter, a fost introdusă în serviciul operativ la sfârșitul lunii iunie. Vehiculul a fost achiziționat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul unui proiect dedicat modernizării asistenței medicale de urgență.
Potrivit reprezentanților ISU Covasna, ambulanța este echipată cu aparatură modernă pentru acordarea primului ajutor calificat și va deservi intervențiile echipajelor SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe.
„Prin această investiție, este consolidată capacitatea de intervenție a echipajelor SMURD, astfel încât ajutorul să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de el”, au transmis reprezentanții ISU Covasna.
Totodată, Inspectoratul a anunțat ieri că a fost semnat contractul pentru proiectarea, construirea și dotarea unei noi subunități de pompieri în orașul Covasna.
Sursa foto: ISU Covasna