O femeie a născut acasă un copil mort
Marţi dimineaţă, în jurul orei 8:30, Dispeceratul IPJ Covasna a fost sesizat printr-un apel telefonic prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112 de către secţia de urgenţă din cadrul Spitalului Judeţean din municipiul Sfântu Gheorghe, despre faptul că Serviciul de Ambulanţă a fost solicitat pentru o urgenţă medicală de către numita G. E. de 41 ani, iar cadrele medicale de pe ambulanţă ajunse la faţa locului au constatat că femeia a născut neasistată la domiciliu, iar nou născutul este decedat.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă, iar pe cadavrul nou născutului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul nou născutului, precum şi pentru stabilirea cauzelor decesului, în urma efectuării necropsiei.
***
Tot marţi, în jurul orei 11:55, numitul A.L. din Sfântu Gheorghe a sesizat Poliţia Municipiului asupra faptului că într-o anexă dezafectată aparţinând unei societăţi comerciale din oraş se află o persoană decedată.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă şi au identificat persoana decedată ca fiind B. G. de 63 ani, din Sfântu Gheorghe. Din primele cercetări s-a stabilit că pe cadavrul bărbatului nu se găsesc urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Sfântu Gheorghe, în vederea efectuării necropsiei.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor care au dus la decesul persoanei, fără a exista suspiciuni în cauză.
***
Şi tot marţi, în jurul orei 17:40, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Băţani au fost sesizaţi despre faptul că o persoană din localitatea Aita Seaca s-a spânzurat la domiciliu.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului s-a constatat că numintul I. E. de 58 de ani s-a spânzurat în podul unei anexe a locuinţei, iar la examinarea cadavrului nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzei morţii bărbatului, fără a exista suspiciuni în cauză.
Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Covasna
Ag. Nicoleta Marin