ACTUALITATE 15 octombrie 2008

O femeie a încercat să îşi otrăvească fetiţele

de Covasna Media | 554 vizualizări

Speriată de ce a făcut, tot mama copilelor a anunţat Salvarea

O femeie de 29 de ani din Sfântu Gheorghe, K. Kinga, a comis o faptă demnă de o tragedie antică: a decis să îşi omoare copiii şi să-şi pună capăt zilelor, aparent pe fondul unei situaţii financiare dificile. K. Kinga locuia împreună cu părinţii şi cu cele două fetiţe pe strada Nicolae Iorga. Potrivit directoarei de la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului, Vass Maria, soţul femeii era plecat la muncă în Ungaria, femeia lucra şi ea şi situaţia lor familială nu era una dificilă, nu existau discuţii despre divorţ, sau ruperea familiei. Totuşi, întro criză de disperare, K.Kinga a pus mâna pe un flacon de medicamente antidepresive, „Frontin”, şi i-a dat două pastile fetiţei de patru ani şi patru copilei de 7 ani. În timpul nopţii, fata cea mare s-a trezit şi s-a plâns că se simte rău, mama s-a speriat, a trezit-o pe bunică şi împreună au chemat Ambulanţa...

Speriată de ce a făcut, tot mama copilelor a anunţat Salvarea

O femeie de 29 de ani din Sfântu Gheorghe, K. Kinga, a comis o faptă demnă de o tragedie antică: a decis să îşi omoare copiii şi să-şi pună capăt zilelor, aparent pe fondul unei situaţii financiare dificile. K. Kinga locuia împreună cu părinţii şi cu cele două fetiţe pe strada Nicolae Iorga. Potrivit directoarei de la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului, Vass Maria, soţul femeii era plecat la muncă în Ungaria, femeia lucra şi ea şi situaţia lor familială nu era una dificilă, nu existau discuţii despre divorţ, sau ruperea familiei. Totuşi, întro criză de disperare, K.Kinga a pus mâna pe un flacon de medicamente antidepresive, „Frontin”, şi i-a dat două pastile fetiţei de patru ani şi patru copilei de 7 ani. În timpul nopţii, fata cea mare s-a trezit şi s-a plâns că se simte rău, mama s-a speriat, a trezit-o pe bunică şi împreună au chemat Ambulanţa.

Semne de întrebare

Directorul Ambulanţei Covasna, Tiberiu Poştoacă, ne-a declarat că fetiţele şi mama lor au fost aduse în noaptea de 12 spre 13 octombrie, acuzând ameţeli şi greaţă. „Fetiţele au fost internate la secţia Pediatrie, sub supravegherea doctoriţei Munteanu, dar, iniţial, diagnosticul a fost „intoxicare involuntară” şi abia după aceea mama a spus ce a făcut”, ne-a declarat Tiberiu Poştoacă. În prezent, niciuna dintre cele trei paciente nu se află în pericol.

Copiii vor sta la fratele mamei

Directoarea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Covasna, Vass Maria, ne-a spus că micuţele vor sta o vreme destul de îndelungată la fratele mamei lor. „Din fericire, doza de medicamente nu a fost una care să pună în pericol viaţa copiilor, dar până la finalizarea anchetei cele două fetiţe vor fi plasate la fratele doamnei. Am vorbit şi cu copiii şi cu bunicii şi sunt foarte ataşaţi unii de alţii, dar nu pot fi lăsate în familie, deocamdată. În sângele fetelor s-au găsit aceste medicamente, deci e clar că au fost intoxicate. Trebuie să vedem ce a îndemnat-o pe mamă la acest gest şi dacă e cazul să fie decăzută din drepturi”, a spus Vass Maria. Din păcate, până la ora închiderii ediţiei, purtătorul de cuvânt al poliţiei, Bartok Alexandru, nu a putut fi găsit, dar, conform legii 543/2002, mama fetelor este pasibilă de închisoare de la 3 la 12 ani.

Bianca Stupu

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.