Nu mai există conducte din plumb
O ordonanță de urgență adoptată recent de Guvernul României obligă, din acest an, furnizorii de apă să elimine toate componentele de plumb din sistemul de distribuție interioară a apei, destinată consumului uman. Directorul Gospodărie Comunală SA, Kozsokár Attila, a explicat că în județul Covasna nu există motive de îngrijorare în acest sens.
„În zonele pe care le deservim, în partea de rețea pe care o operăm, nu există conducte care să conțină plumb. Companiile de distribuție a apei au o evidență destul de exactă a materialelor din care sunt realizate conductele pe o anumită stradă, precum și a momentului în care a avut loc o intervenție pe o anumită secțiune din rețea, când a fost înlocuit sau când am înlocuit o conductă pe un tronson. Este posibil ca în cazul unor proprietăți, construite într-o anumită etapă, să mai existe țevi din plumb, dar sunt șanse mari ca și acestea să fi fost deja înlocuite”, a explicat directorul Gospodărie Comunală SA.
În ceea ce privește responsabilitatea pentru înlocuirea conductelor din scările de bloc, Kozsokár Attila a explicat că țevile sunt întotdeauna în proprietatea Municipalității, dar Gospodărie Comunală administrează rețeaua până la apometru, respectiv până la contorul principal de apă, în cazul scărilor de bloc. Astfel, furnizorul de servicii este responsabil pentru orice problemă apărută în rețea, până la contorul de apă (prin urmare, furnizorul de servicii, și nu consumatorul, este taxat pentru pierderea de apă din rețea), iar dacă există conducte din plumb până la acel punct, furnizorul este cel care trebuie să le înlocuiască.
Kozsokár Attila a declarat că țevile din plumb nu au mai fost utilizate din anii '80. De la începutul anilor '90 s-au folosit conducte din PVC pentru o perioadă scurtă de timp, iar apoi a devenit populară polietilena PEHD (abreviere de la polietilenă de înaltă densitate). În prezent, conductele de apă potabilă din rețea sunt distribuite astfel: 46% PEHD, 20% oțel, 17% ciment, 11% fontă și 6% PVC. Conductele metalice încă se găsesc într-o foarte mică măsură, în diverse aliaje, dar niciuna nu conține plumb, care este periculos pentru sănătate.
Gospodărie Comunală SA
Biroul de presă