La vârsta de 100 de ani, Lázár Viktória din Sfântu Gheorghe ne vorbește despre secretul longevității sale

Lázár Viktória din Sfântu Gheorghe a împlinit ieri venerabila vârstă de 100 de ani. Cu această ocazia a fost felicitată de viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Éva, dar și de jurnaliștii din oraș, curioși să afle secretul longevității.

Primire călduroasă

Doamna Viktória locuiește la etajul 4 al unui bloc din Sfântu Gheorghe. Ne-a primit îmbrăcată în haine de sărbătoare, ne-a poftit în sufragerie și ne-a povestit aspecte din viața ei. Nu mică ne-a fost mirarea să auzim că doamna folosește internetul, și în afară de piciorul care o mai supără, nu are probleme de sănătate. Cu zâmbetul pe buze ne-a spus că unul dintre secretele longevității ei a fost credința. „Viața mea a fost frumoasă. A avut și bune și rele, încercări și bucurii, dar peste toate am trecut cu înțelepciune și credință” – spune bătrâna.

Drumul de la Brețcu la București

Lázár Viktória s-a născut la Brețcu în 18 martie 1914. A mers la școală în comuna natală, care, spune ea, la vremea aceea arăta ca Târgu Secuiesc de azi. „Era un orășel prosper, cu oameni gospodari. M-am născut într-o familie cu 7 copii, iar la vârsta de 1 an mama mea m-a dat la o mătușă pentru a mă dezobișnui de laptele matern. I-a zis mătușii mele să mă primească vreo 3 zile, dar din 3 zile s-au făcut 21 de ani. Ei nu aveau copii, și m-au crescut pe mine. Am mers la școală la Brețcu, am făcut 4 clase la secția maghiară, după care tatăl meu m-a înscris la secția română pentru a învăța limba română. Foarte bine a făcut pentru că astfel am învățat ambele limbi, iar acest lucru m-a ajutat apoi mult” – povestește sărbătorita.

S-a căsătorit când avea 22 de ani. „Bărbatul meu era un băiat din sat, îl cunoșteam bine, eram vecini. După căsătorie ne-am mutat la București, am mers cu el acolo. El avea un atelier de pantofi, am muncit amândoi acolo. Știind bine limba română, am ajuns să conduc atelierul. Am locuit 5 ani la București, după care în 1940 ne-am mutat înapoi la Brețcu” – spune Lázár Viktória.

Secetă și război

Au urmat ani grei pentru familia Lázár. Aveau 4 copii, trei fete și un băiat, dar războiul și o secetă cumplită de doi ani le-a îngreunat traiul. Doamna Viktória ne-a povestit cu lacrimi în ochi cum se ascundeau de bombardamente, le era frică de soldații nemți și de cei ruși, iar o bucată de pâine era deseori un vis greu de atins. „Soțul meu a fost luat în armată prima dată de români, după aceea de unguri. Am rămas singură cu copiii. Erau vremuri grele, dar am trecut și peste ele. Îmi amintesc unele întâmplări de atunci, de exemplu, într-una din zile o țineam pe una dintre fiicele mele la piept și strigam soldatului rus să nu mi-o ia. Sau țin minte că ne ascundeam sub o căruță pentru că erau bombardamente și împușcături. Copiii plângeau sub căruță, iar eu mă rugam ca nu cumva să audă cineva plânsetul de copil” – povestește femeia.

Sfântu Gheorghe și Târgu Mureș

Familia Lázár s-a mutat la Sfântu Gheorghe în anul 1949, apoi după 20 de ani s-au mutat la Târgu Mureș, urmând ca în 1985 să se întoarcă la Sfântu Gheorghe. Doamna Viktória spune că i-a plăcut mult la Mureș, dar la insistențele soțului a acceptat să se întoarcă în Sfântu Gheorghe. „Ne-am întors în 1985, iar după 4 ani soțul meu a murit, iar eu am rămas văduvă. Locuiesc cu una dintre fiicele mele. Din păcate din luna noiembrie a anului trecut nu am mai putut ieși din casă din cauza piciorului, dar înainte mergeam, făceam cumpărături, mă descurcam singură. Oamenii au vrut să mă ajute de multe ori, am primit ajutor de la vecini, de la necunoscuți, dar sunt o fire ambițioasă, dacă pot, fac lucrurile singură” – a declarat Lázár Viktória.

Medicul și laptele

Întrebată care e secretul unei vieți lungi, bătrâna a răspuns zâmbind că ea nu a crezut niciodată în superstiții și vrăji, motiv pentru care orice mică problemă de sănătate a avut, s-a adresat medicului. „Nu m-am neglijat niciodată. Am mers la medic, și asta recomand tuturor, să aibă încredere în medici și să își trateze problemele de sănătate. Un alt mic secret e laptele. Îmi place foarte mult laptele, beau zilnic, și numai lapte de casă. Așa m-am obișnuit. La Brețcu am avut vacă, acolo trebuia să muncim pentru a ne asigura traiul de zi cu zi, dacă nu munceam, nu aveam” – spune bătrâna. Aceasta a mai spus că mănâncă orice, a gustat și din tortul făcut cadou de Primăria Sfântu Gheorghe. „Ia să văd ce mi-ați adus” – spunea cu un surâs blând, apoi a mâncat cu poftă o felie. Nu a refuzat nici păhărelul de chimion pe care musafirii l-au închinat în cinstea ei.

Sfaturi înțelepte

Sărbătorita este la curent cu știrile şi cu tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. Ne-a vorbit și despre relația dintre români și maghiari, despre importanța școlii în viața fiecăruia dintre noi. „Nu înțeleg conflictele etnice, în trecut nu exista așa ceva. Trăiam în pace și armonie și ne ajutam la nevoie. De copiii mei a avut grijă o fată româncă, era vecina noastră și ori de câte ori o rugam să ne ajute, o făcea cu plăcere. Și situația a fost valabilă și invers. Pe mine m-a ajutat mult faptul că am mers și la școală românească, și asta recomand tuturor, să învețe limbi străine pentru că le va fi de folos” – este sfatul bătrânei.

Lázár Viktória a primit și un cadou surpriză de la fiicele ei, un album cu fotografii din viața ei. S-a uitat la poze, ne-a introdus în povestea fiecărei fotografii, apoi ne-a spus că la sfârșitul săptămânii va fi felicitată de familie, vor merge la un restaurant împreună cu cei 4 copii, 3 nepoți, 5 strănepoți și 2 străstrănepoți. La despărțire doamna Viktória ne-a mulțumit pentru vizită și ne-a spus că ne așteaptă și la anul.