Noul sediu al Gospodăriei Comunale va fi recepționat săptămâna viitoare
Directorul Operatorului Regional Gospodărie Comunală S.A., Kozsokár Attila, speră ca în cel mai scurt timp lucrările la noul sediu al firmei, din Parcul Industrial de la Câmpu Frumos, să fie finalizate. Recepția ar trebui să fie făcută începând cu săptămâna viitoare. Investiția se ridică la peste 7 milioane de lei.
Lucrările la noul sediu, care va fi exclusiv al Operatorului Regional Gospodărie Comunală SA, au început încă din 2021.
„Recepția nu s-a făcut încă, din păcate. Sperăm ca de săptămâna viitoare să putem face acest lucru. Am avut o înțelegere cu constructorul să fie terminate lucrările în luna august, dar din păcate au mai apărut ceva probleme. Era nevoie de niște lucrări suplimentare care trebuie efectuate și s-a stabilit ca un ultim termen 29 septembrie, adică asta ar însemna că vinerea asta ar trebui să termine. Începând de săptămâna viitoare am putea să ne apucăm de recepție. Sperăm să nu intervină alte probleme. Se lucrează de luni de zile la partea de finisaj. Se mai lucrează acum la poarta de acces și la zugrăvit. Deci mai sunt niște lucrări mici de finisaj și sperăm să fie gata la timp”, ne-a spus directorul Operatorului Regional Gospodărie Comunală, Kozsokár Attila.
Acesta a punctat că recepția va dura aproximativ două săptămâni, pentru că este necesar să se obțină avize de funcționare din partea Inspectoratului de Construcții și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Investiția se face din bugetul propriu și cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe și va cuprinde clădire de birouri, garaje, ateliere și vestiare.
„Lucrările au început în 2021, în luna iunie. Contractul a fost semnat înainte cu câteva luni. Conform contractului inițial, lucrările trebuiau să fie gata anul trecut în iunie, dar a intervenit și criza în sectorul de construcții, a intervenit și o ordonanță guvernamentală care a prevăzut niște indexări de preț datorită crizei de pe piața internațională. Au fost materiale care s-au scumpit cu sută la sută, deci s-au dublat prețurile”, a punctat Kozsokár Attila.
Astfel, după ajustarea prețurilor, valoarea lucrărilor ar putea crește chiar și cu până la 1 milion de lei față de totalul inițial de 6,8 milioane de lei, spun reprezentanții societății.
Biroul de relații cu clienții și casieria vor rămâne în Sfântu Gheorghe
Biroul de relații cu clienții și Casieria vor rămâne în continuare pe strada Martinovics Ignác. Directorul Operatorului Regional Gospodărie Comunală a mai precizat că deși există multe metode de plată online, foarte mulți utilizatori încă preferă să plătească facturile în numerar.
„Sunt foarte mulți care consideră că plata în numerar este o prioritate. Avem tot felul de posibilități moderne, pe care le oferim deja de zece ani de zile. Facturile noastre pot fi plătite la PayPoint sau Payzone, La Doi Pași și așa mai departe. Avem de trei ani de zile un site modernizat, apacov.ro, care are și o aplicație prin care nu numai că se pot descărca și plăti facturile, cu un nume de utilizator și o parolă, și tot acolo se poate trimite și un index autocitit. Deocamdată sunt relativ puțini care fac acest lucru. Putem să spunem că undeva la 10-15% dintre utilizatori folosesc această aplicație. Sperăm ca pe viitor să crească acest procent”, ne-a mai spus Kozsokár Attila.
Gospodărie Comunală SA este firma prestatoare a serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare care, pe bază de contract de delegare de gestiune încheiat încă din 2009 cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) AQUACOV, exploatează sistemele de alimentare cu apă şi canalizare din județul Covasna. În prezent acționează în patru orașe și 15 comune.
Societatea este în topul firmelor din județul Covasna cu cel mai mare număr de angajați, potrivit datelor furnizate de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, ca urmare a unei analize efectuate pe baza datelor primite de la Ministerul Finanțelor. Anul trecut aici lucrau 293 de persoane.