ACTUALITATE 13 iulie 2017

Noua lege RCA a intrat în vigoare. Cu aberații cu tot

de Covasna Media | 2881 vizualizări

Noua lege RCA a intrat din 12 iulie în vigoare. Aduce modificări importante, cum ar fi acel tarif de referință sau obligația de a rezolva dosarele de daună în cel mult 30 de zile, fată de 90 de zile până acum.

Apar și prevederi discutabile. De pildă, o persoană care renunță la asigurare este obligată să predea la politie numerele de înmatriculare. Pare logică măsura pentru a preveni circulația fără RCA. Însă în același timp, acum când există posibilitatea de a încheia polițe doar pentru o lună, un om care lipsește din țară o perioadă mai lungă trebuie să facă drumuri la poliție să dea numerele și apoi să le ia atunci când are nevoie, doar pentru ca să evite o cheltuială. Sau, spre exemplu, situația motocicletelor. Peste iarnă nu sunt folosite și ar trebui predate numerele. De fapt, statul transferă cetățeanului o responsabilitate pentru a acoperi incapacitatea sa administrativă de a urmări vehiculele care circulă fără asigurare. Pentru că prin intermediul unor camere și a unei baze de date se pot depista mașinile fără RCA.

Astfel de prevederi de fapt fac captivi utilizatorii. Din cauza întregii tevaturi cu predat și luat numere se va ajunge în situația de a prelungi polițele chiar și pentru perioadele în care mașina nu e folosită.

O altă situație controversată este cea în care șoferii trebuie să fie informați și să primească oferte cu 30 de zile înainte de expirarea poliței. Doar că sistemul nu permite emiterea de oferte cu o lună înainte. Tarifele se modifică. Sunt lucruri care nu corespund cu realitatea.

Cele șapte modificări de care trebuie să țină cont șoferii:

  1. A apărut asiguratul cu risc ridicat
  2. La suspendarea contractului RCA rămâi fără plăcuțele de înmatriculare
  3. Răspunsuri mai rapide la cererile de despăgubire
  4. Asigurătorii RCA te anunță că expiră contractul
  5. Asigurările false și piesele contrafăcute, motive de pedepsire penală
  6. Compensarea directă devine decontare directă
  7. Tariful de referință nu mai este calculat de ASF

Un termen nou apare în noua lege a asigurărilor obligatorii pentru autoturisme. Cea de asigurat cu risc ridicat.

„Eu consider că un tânăr este discriminat în momentul în care este pus să plătească o asigurare mai mare decât mine“, spune un șofer.

„E foarte ok să dea răspuns în maxim 30 de zile pentru că se reduce timpul de reparație al mașinilor“, afirmă un altul.

De acum este obligația asigurătorului să își anunțe clientul când asigurarea RCA stă să expire. În România peste 20 la sută dintre autoturismele aflate în trafic nu au RCA. Anul trecut peste 7700 de șoferi au fost amendați.

Cei care falsifică asigurările riscă să ajungă după gratii. La fel si patronii service-urilor care vând piese contrafăcute.

„Mie mi se pare un lucru normal. Sunt foarte proaste calitativ aftermarket. Merg zilnic și mă confrunt cu așa ceva“, spune un șofer.

RCA-ul poate fi făcut pe o perioadă cuprinsă între o lună și un an.

digi24.ro

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.