Nouă copii, „cadou” de sărbători
În timp ce majoritatea oamenilor se pregătea pentru întâmpinarea sărbătorilor de iarnă așa cum se cuvine, cu mâncăruri alese, voie bună și cât mai multe cadouri, unele familii au primit de la providență unul dintre cele mai frumoase daruri posibile: un copil.
Dacă la nivel național, marea veste pe această temă a fost nașterea celor doi gemeni veniți pe lume în ani diferiți, dat fiind faptul că unul s-a născut în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, înainte de ora 00:00, iar celălalt după această oră, la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, de sărbători s-au născut în total nouă copii.
Ajunul Crăciunului a fost o zi deosebit de importantă pentru trei mămici, între care una a născut un băiețel, iar celelalte două au primit în dar de la Moș Crăciun, câte o fetiță.
În noaptea Noului An, șase mămici au adus pe lume câte o viață nouă. Astfel, trei băieți și trei fetițe au petrecut primul lor Revelion chiar în primele ore de viață. „Această situație este relevantă numai pentru nașterile din Spitalul Județean de Urgență. Știm foarte bine că multe persoane aleg să nască în alte maternități. Unele merg la Brașov, altele la Târgu Secuiesc, depinde de fiecare în parte. Dar la noi în spital, aceștia sunt copiii care s-au născut de sărbători”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalul Județean de Urgență, Nagy-Demeter István.