ACTUALITATE Acum 6 ore, 9 minute

Noi abateri pe drumurile din județ: alcool la volan și conducere fără permis

de Ștefania Găvăneci | 245 vizualizări

Un tânăr de 26 de ani din Micfalău a fost prins de polițiștii rutieri, la volan, sub influența alcoolului, în timp ce un alt bărbat, de 28 de ani, din Ilieni, a fost depistat la volan fără permis, cu o alcoolemie și mai mare. Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna.

Unul din șoferi a fost oprit sâmbătă dimineața, pe 21 decembrie. 

Sâmbătă dimineața, polițiștii Biroului Rutier din Sfântu Gheorghe au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe strada Váradi József din municipiu. La volan se afla un tânăr de 26 de ani, din comuna Micfalău.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. În conformitate cu procedurile legale, acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Covasna. 

Tânărului i s-a deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror.

Următoarea zi, un bărbat de 28 de ani a fost oprit pentru un control, pe strada Țigaretei din municipiul Sfântu Gheorghe. Polițiștii au constatat faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea cu aparatul etilotest a relevat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Duminică dimineața, 22 decembrie, polițiștii Serviciului Rutier au oprit un autoturism care circula pe strada Țigaretei din municipiul Sfântu Gheorghe. La volan se afla un bărbat de 28 de ani, din comuna Ilieni. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice.

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a mai transmis IPJ Covasna. 

Și în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, la care s-a adăugat și infracțiunea de conducere fără permis. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.