ACTUALITATE 19 martie 2020

N-avea permis, dar „şi-a făcut curaj“ să se urce la volan

de Covasna Media | 1731 vizualizări

La data de 18.03.2020, în jurul orelor 03:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza municipiului, au oprit în trafic, pe str. Dozsa Gyorgy un autoturism condus de un tânăr de 25 ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere.

Întrucât acesta emana vapori de alcool, a fost testat cu aparatul alcotest care a indicat o valoare de 0,85 mg/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat două mostre biologice pentru determinarea alcoolemiei.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/L alcool pur în sânge.

(Sursa: IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.