Muncă multă, personal redus la Direcţia Agricolă Covasna
O reorganizare făcută în urmă cu trei luni la Direcţia Agricolă Covasna a lăsat instituţia cu mai puţin de jumătate dintre angajaţi. Situaţia este critică în condiţiile în care funcţionarii au preluat funcţii şi atribuţiuni ce nu le corespundeau înainte, iar asta le îngreunează munca şi o face să dureze mult mai mult decât până acum. Unii chiar sunt nevoiţi să facă ore de muncă în plus ca să îşi rezolve sarcinile zilnice.
Ferenczi Csaba este inginer zootehnist. De când colegii lui de la Inspecţii au ieşit din organigrama Direcţiei Agricole, trebuie să facă singur munca de teren. În perioada aceasta se ocupă cu verificarea suprafeţelor declarate de fermieri pentru subvenţiile pe culturile de sfeclă: 2.300 de hectare cultivate cu sfeclă de zahăr, 362 de fermieri, cu 1.700 de parcele, cu termen de finalizare până în 1 octombrie.
„Am început în data de 7 iulie şi am reuşit să facem 65 de producători, cu 226 de parcele. Nu ştiu dacă terminăm până în septembrie”, a spus Ferenczi Csaba.
Ferenczi Csaba este responsabil şi de toate procedurile necesare în cazurile de vânzare a terenurilor, de înregistrarea a peste 200 de fermieri în agricultura ecologică şi, de asemenea, de eliberarea avizelor consultative pentru atestatele de producător. De dimineaţa până seara însoţeşte fermierii pe teren. Ca să nu mai pună oamenii pe drumuri, la completarea proceselor verbale, capota maşinii de serviciu se transformă în birou.
„Facem aici, la capătul parcelei, iau contractul, îi ştampilez, îi semnez, după ce am verificat parcela”, povesteşte Ferenczi Csaba.
În aceeaşi situaţie se află fiecare dintre ceilalţi cinci funcţionari rămaşi la Direcţie, care din economişti, ingineri sau secretare au ajuns specialişti în zootehnie.
„Am şi control financiar preventiv, am preluat şi managementul resurselor umane, după aceea achiziţii, contracte. Ministerul a cerut o situaţie privind zootehnia. Cel care răspundea de asta a plecat”, spune Székely Ladislau – economist.
Conducerea instituţiei recunoaşte că situaţia este disperată.
„Unul are cu dosarele de vânzare terenuri, celălalt e pe teren. Deci ăştia sunt cei doi specialişti. În afară de mine mai sunt trei de la contabilitate care fac problemele de administrativ, de resurse umane, contabilitate, secretariat, corespondenţă, arhivă”, spune Könczei Csaba – director executiv Direcţia Agricolă Covasna
Direcţia Agricolă a încercat să poarte discuţii cu Ministerul, dar a primit răspuns că nu poate fi suplimentat numărul de angajaţi.
(digi24.ro)