ACTUALITATE 11 aprilie 2012

Momente de cunoaștere și relaxare cu Romulus Cioflec

de Covasna Media | 423 vizualizări

Cu adevărat, joi 5 aprilie, la muzeul memorial al scriitorului din Araci, am trăit momente de cunoaștere și relaxare cu Romulus Cioflec. În acest an se împlinesc 130 de ani de când s-a născut, la Araci, scriitorul Romulus Cioflec (1882-1955). Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, care are în subordonare Casa memorială „Romulus Cioflec”, și-a propus să organizeze mai multe evenimente literare, cultural-artistice la muzeul din Araci.

Un prim eveniment literar a fost cel la care m-am referit și la care mă voi referi în continuare. În cadrul programului „Şcoala altfel”, peste 150 de elevi de la Școala Generală cu clasele I-VIII „Romulus Cioflec” din Araci au vizitat muzeul și au participat la lecții de literatură cu caracter interactiv, în cadrul cărora a fost prezentat și un film privind activitatea scriitorului. Prin aceste activități (coordonate de prof. Luminița Cornea și muzeorgraf dr. Adela Kovacs) la care au participat, elevii și-au însușit, în atmosfera specifică muzeului, cunoștințe despre scriitorul al cărui nume îl poartă școala la care studiază.

În după-amiaza aceleiași zile, au poposit la Casa Memorială din Araci vizitatori din Sfântu Gheorghe înștiințați, prin afișe și anunțurile din presa locală, de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni. După vizitarea muzeului, de un an reamenajat într-o „haină europeană”, participanții au asistat în sala multimedia la evenimentul anunțat. La început, prof. Luminița Cornea a prezentat succint activitatea scriitorului Romulus Cioflec, insistând pe o dimensiune literară mai puțin cunoscută, aceea de dramaturg. Scriitorul Romulus Cioflec a lăsat în manuscris patru piese de teatru, care în perioada comunistă nu s-au putut tipări din cauza, în principal, a conținutului lor. Una singură, comedia „Moarte cu bucluc”, a fost publicată, în 1998, de Muzeul Carpaților Răsăriteni, celelalte rămânând necunoscute.

Evenimentul literar propriu-zis a constat din audierea unor fragmente din comediile inedite „Cupa Domeniilor” și „Răspântia” de Romulus Cioflec, în interpretarea-lectură a actorilor Duța Guruianu și Sergiu Aliuș de la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe. Fragmentele prezentate au stârnit un deosebit interes. Cei doi interpreți profesioniști au apreciat textul dramatic, ușor de pus în scenă, ofertant pentru actori. Timp de aproape o oră, spectatorii, datorită interpretării textelor, l-au simțit pe autor printre ei. „Era cu noi scriitorul Romulus Cioflec, îi auzeam glasul prin glasul actorilor”, mi-a mărturisit, la plecare, un elev de liceu. Au fost momente de cunoaștere a activității literare a lui Romulus Cioflec, dar și momente de relaxare prin conținutul acestor comedii, prin talentul interpretativ al actorilor.

La întreaga activitate artistică de după-amiaza a participat și fiica scriitorului, Eleonora Popa, născută Cioflec, cu nepoatele scriitorului și o strănepoată.

Succesul fragmentelor interpretate impune tipărirea lor. Astfel, în finalul evenimentului literar de la Araci s-a pus problema publicării comediilor „Cupa Domeniilor” și „Răspântia” de Romulus Cioflec. Familia scriitorului s-a arătat încântată de propunere, rămânând ca Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni să-și asume o asemenea sarcină.

Prin acest prim eveniment dedicat omagierii a 130 de ani de la nașterea scriitorului Romulus Cioflec, organizatorii au reușit să transmită o stare de spirit propice cunoașterii scriitorului și a muzeului de la Araci. Se cuvine ca această stare de spirit să fie menținută și continuată.

Dr. Luminița Cornea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.