ACTUALITATE 12 octombrie 2008

Minorul dispărut a fost găsit la Miercurea-Ciuc

de Covasna Media | 556 vizualizări

Gabor Antal Jozsef de 16 ani, dispărut încă din luna aprilie şi dat în urmărire în luna iulie, a fost identificat de către poliţiştii de la postul de poliţie din comuna Bixad. Minorul a fost găsit pe raza localităţii Miercurea Ciuc din judeţul Harghita la o gospodărie unde lucra ca îngrijitor de animale. Acesta a fost predat familiei din Bixad pe bază de proces verbal. Tânărul de 16 ani a dispărut de la stâna unde lucra ca zilier încă din luna aprilie, mama acestuia anunţând dispariţia copilului la organele de poliţie abia în luna iulie. Din spusele mamei, minorul obişnuia să se deplaseze la diferite persoane de pe raza judeţelor Covasna şi Braşov, care se ocupă de creşterea animalelor, unde lucra ca zilier. Acesta nu stătea într-un singur loc mai mult de 2-3 luni, plecând fără să anunţe aparţinătorii sau persoanele la care lucrează. Tânărul a fost obiectul mai multor solicitări de urmărire, fiind identificat de către poliţişti şi redat familiei.

Viorel Iordan

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.