Minivacanță în siguranță – niciun accident grav înregistrat și sancțiuni în valoare de peste 90.000 de lei
În minivacanța de Sfânta Maria, polițiștii covăsneni au acționat la nivelul întregului județ pentru menținerea climatului de siguranță publică, descurajarea celor care comit fapte ilicite, precum și pentru reducerea riscului rutier și salvarea de vieți.
Astfel, în intervalul 11-15 august a.c., la nivel județean au acționat, zilnic, circa 100 de polițiști de la ordine publică, rutieră, dar și de la alte structuri, astfel încât cetățenii să se bucure de liniște și siguranță în această minivacanță.
Oamenii legii au intervenit la 227 de evenimente, 73 dintre acestea fiind sesizări venite prin 112, și au organizat și desfășurat 49 de acțiuni în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.
În urma activităților au fost constatate 257 de fapte de natură contravențională, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 90.583 de lei. Dintre acestea, 49 de sancțiuni au fost pentru abateri privind regimul ordinii și liniștii publice reglementat de Legea 61/1991.
Pentru abateri la regimul circulației pe drumurile publice au fost aplicate 195 de sancțiuni, 85 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Tot pentru abateri în trafic au fost reținute 17 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare. Este de menționat că în perioada minivacanței nu a fost înregistrat niciun eveniment rutier cu urmări grave.
Polițiștii care au acționat în această perioadă au identificat 10 persoane în flagrant delict, în timpul comiterii unor fapte de natură penală, și s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a 10 infracțiuni.
Acțiunile pentru siguranța comunității vor continua și în perioada următoare.
(IPJ Covasna)