ACTUALITATE 3 septembrie 2014

Ministerul Sănătăţii a aprobat scoaterea la concurs a peste 1500 de posturi vacante

de Covasna Media | 450 vizualizări

Ministerul Sănătăţii a aprobat, în ultimele 2 luni, scoaterea la concurs a peste 1500 de posturi vacante aflate în unităţile sanitare cu paturi din subordine şi în serviciile de ambulanţă.

Ministerul Sănătăţii a aprobat, în ultimele 2 luni, scoaterea la concurs a peste 1500 de posturi vacante aflate în unităţile sanitare cu paturi din subordine şi în serviciile de ambulanţă, potrivit unui comunicat al instituției.

“Anul acesta au fost eliminate restricţiile privind scoaterea posturilor la concurs în sistemul sanitar. În prezent, toate unităţile sanitare pot solicita aprobarea din partea Ministerului Sănătăţii sau a autorităţilor publice locale, după caz, pentru scoaterea la concurs a posturilor bugetate, în funcţie de necesităţi.  Acum nu se mai aplică restricţia privind scoaterea unui post la concurs în urma a 7 posturi eliberate”, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

Mai mult, ministrul Sănătăţii a declarat că procesul de aprobare şi scoatere la concurs este unul continuu şi se realizează în funcţie de solicitările managementului unităţilor sanitare sau a serviciilor de ambulanţă, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate. Dintre cele 1500 de posturi scoase la concurs în ultima perioadă, cele mai multe, 1337 se află în spitale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.