Weekendul aduce temperaturi de 20 de grade
Ninsorile au afectat toată ţara în ultimele zile, însă până la sfârşitul lunii temperaturile vor ajunge la maxime de peste 20 de grade pentru că o masă de aer cald, din nordul Africii, va cuprinde treptat toată jumătatea de sud a Europei.
Joi, ploile vor cuprinde arii extinse din sud-vest şi vest, dar vremea se va menţine caldă. În schimb, în Arhipelagul Britanic vor fi lapoviţă, ninsori şi cel mult 4 grade la amiază. Ziua va fi rece şi în Peninsula Scandinavă, unde este posibil să fulguiască.
Aceeaşi atmosferă este aşteptată şi în Europa Centrală. În sud va ploua din când în când, mai abundent în nordul Italiei. Vremea se îndreaptă în ţările răsăritene, unde doar izolat mai pot cădea doar câţiva fulgi de zăpadă.
La fel se va întâmpla şi la noi în ţară în timpul nopţii când este posibil să se formeze şi polei. Vântul rămâne alert doar în Delta Dunării. Minimele nopţii vor fi cuprinse între -9 şi 1 grad, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei.
Chiar dacă temperaturile mai cresc puţin, vremea se menţine rece şi mâine.
În nord-vest sunt aşteptate precipitaţii mixte, însă în centru ziua va fi plăcută. În vest se vor înregistra maximele cele mai ridicate, de până la 9 grade Celsius.
Oltenii au parte de vreme mohorâtă şi temperaturi mult mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă. La fel de frig, în jur de 3 grade, va fi şi în Muntenia.
Puţin mai cald va fi în Dobrogea, iar vântul va fi mai alert doar în Delta Dunării. În nordul Moldovei va continua să ningă, iar temperaturile rămân deosebit de scăzute, cu 0 grade la Suceava.
Vremea va fi rece şi în Capitală, chiar dacă valorile urcă puţin. Cerul se menţine acoperit şi va ninge slab, în prima parte a nopţii. Temperatura va coborî la -2 grade, însă, la prânz, se arată şi soarele, iar termometrele vor indica cel mult 3 grade Celsius. Presiunea atmosferică îşi menţine tendinţa de creştere.
Se încălzeşte puţin şi la munte, iar maximele vor fi cuprinse între -6 grade în Ceahlău şi 2 grade la Stâna de Vale. Va continua să ningă, ziua îndeosebi în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaților Orientali, iar noaptea în masivele sudice. Stratul de zăpadă va mai creşte, iar riscul de avalanşe este mare.
Vremea se va încălzi tot mai mult în zilele următoare, astfel încât maximele de duminică vor depăşi 20 de grade în regiunile sudice. Cu toate acestea, mâine vor fi lapoviță şi ninsoriîn nord-vest, iar vineri - ploi, în cea mai mare parte a ţării. În Moldova, Oltenia şi nordul Munteniei mai pot apărea şi câţiva fulgi de zăpadă.
În weekend, ploile vor apărea în jumătatea de vest a ţării, dar trecător pot apărea şi în rest.