METEO 24 iunie 2018

Temperaturi sub cele normale, precipitaţii şi descărcări electrice pentru săptămâna viitoare

de Adrian Urse | 919 vizualizări

Temperaturile vor creşte uşor pe parcursul săptămânii viitoare în toată ţara, dar meteorologii avertizează că, începând cu mijlocul săptămânii, se vor ivi norii, deoarece sunt aşteptate ploi pe arii extinse, intensificări ale vântului şi descărcări electrice.

„Săptămâna viitoare, avem parte de o vreme schimbătoare, pentru că luni şi marţi cresc temperaturile, vremea este ceva mai liniştită. Doar din loc în loc, vor fi ploi de scurtă durată, ploi de vară, la deal, la munte, mai puţin în celelalte regiuni. Însă începând cu seara de marţi spre miercuri - miercuri, joi, vineri vor fi intervale cu averse şi descărcări electrice. Totodată sunt aşteptate cantităţi semnificative de apă, cel mai probabil la munte, în sud şi în est iar în afară de ploi, pot să mai fie şi intensificări ale vântului mai ales pe parcursul zilei de miercuri. Temperaturile cresc până marţi când vor fi între 22 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în est, apoi miercuri scad, nu se mai depăşesc 24 de grade decât în Dobrogea. Acolo sunt anunţate între 25 şi 28 de grade, dar în mare parte din ţară, miercuri se vor înregistra între 19 şi 24 de grade. Aşadar, va fi vreme mai rece decât în mod normal, iar de joi cresc treptat temperaturile. Spre sfârşitul lunii, începutul lui iulie, o să avem din nou valori normale pentru data din calendar“, a declarat pentru MEDIAFAX, Meda Andrei, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Mediafax

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.