Codul galben de ploi torenţiale a fost prelungit
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, marţi, codul galben de ploi pentru mai multe judeţe din Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia şi Muntenia, avertizarea fiind valabilă până miercuri seară, la ora 23.00.
Meteorologii avertizează că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane, precum şi în Transilvania, Banat, Crişana şi local în Maramureş, Oltenia şi Muntenia.
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului, potrivit ANM.
Mediafax