Mesaj de amenințare către școli, și în județul Covasna
Un mesaj cu caracter de amenințare la adresa unităților școlare din județul Covasna a fost raportat pe 23 septembrie, iar poliția desfășoară verificări pentru a stabili gravitatea situației. Autoritățile spun că siguranța elevilor și a personalului școlar rămâne o prioritate.
„Structurile competente desfășoară în continuare verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Menționăm că Inspectoratul de Poliție Județean Covasna și celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona unităților de învățământ”, a transmis în această dimineață, IPJ Covasna.
Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest gen, mai transmit oamenii legii.
Potrivit Hotnews.ro, aproximativ 80 de școli din 24 de județe au primit astfel de amenințări în ultimele zile. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat că monitorizează atent situaţia mesajelor de ameninţare primite recent de unele unităţi de învăţământ și că este în legătură permanentă cu Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Siguranţă Şcolară din cadrul Poliţiei Române, potrivit Mediafax.
Sursa foto: AI