Membrii Asociaţiei Pentru Comunitate îşi dau mâna de Ziua Naţională
Ei vor da un semnal de unitate şi de 1 Decembrie vor depune împreună o coroană şi vor participa la Balul Unirii de la Restaurant Park
De Ziua Naţională a României, membrii Asociaţiei pentru Comunitate se regăsesc indiferent de vârstă sau de culoarea politică pe care unii au căpătat-o în timp şi vor transmite un mesaj de unitate prin depunerea împreună a unei coroane la statuia lui Mihai Viteazul şi participarea la concertele şi Balul Unirii de la Restaurantul Park, din 1 Decembrie.
Ioan Bălan, Nicu Rădulescu, Florin Cheresteş, Dan Manolăchescu, Mădălin Guruianu, Ştefan Joos, Tudor Cernea şi Dragoş Tatu sunt câţiva dintre cei care au răspuns acestui apel lansat de con ducerea Asociaţiei Pentru Comunitate, respectiv de preşedintele interimar Dani Şanta. „Mi-am propus să îi adun laolaltă pe toţi membrii Asociaţiei, indiferent de vârstă şi de orientare politică - dacă ne gândim că mulţi dintre oamenii de bază din anii anteriori ai Asociaţiei au ales să intre în politică. Vreau ca sub emblema APC să participăm împreună la evenimentele de 1 Decembrie, iar cel mai important mi se pare că ne vom uni întrun efort financiar pentru a asigura închirierea Sălii Casei de Cultură pentru cele două concerte organizate cu ocazia acestei sărbători. Vom pune mână de la mână fiecare pentru a strânge aceşti bani – o sumă considerabilă – pentru ca toţi cei care doresc să sărbătorească 1 Decembrie să se bucure de spectacolele Vetei Biriş şi al trupei Semnal M“, a precizat Dani Şanta, subliniind că le mulţumeşte celor care au răspuns la această invitaţie.
În acelaşi ton, Şanta a ţinut să menţioneze că este un moment bun să dăm un semnal de unitate şi de convieţuire, cu atât mai mult cu cât suntem o comunitate mică, ce trebuie să ştie să fie solidară şi unită în momente şi aşa atât de grele datorită climatului politic şi economic.
Conducerea Asociaţiei pentru Comunitate a fost preluată în această toamnă de Dani Şanta, după ce fostul preşedinte, Dan Manolăchescu, a intrat în politică şi s-a retras din funcţia de conducere an Asociaţiei. După cum a spus-o el însuşi de mai multe ori, Asociaţia se dorea a fi şi o „pepinieră de lideri” şi a constituit un fel de rampă de lansare pentru mai mulţi asemenea reprezentanţi. Unii dintre aceştia se regăsesc în politica din judeţ, în diferite partide.
În curând în cadrul Asociaţiei vor avea loc alegeri pentru conducerea acesteia şi totodată se doreşte crearea unui nou val de membri, energici şi cu iniţiative.
„Nu s-au făcut lucruri spectaculoase faptic poate în această perioadă a mea de interimat, pentru că, indiscutabil, s-a dovedit că orice activitate ce se bazează pe voluntariat, pe fonduri colectate din mediul privat, se desfăşoară mult mai greu într-o perioadă de criză. Astfel încât lipsa banilor a fost şi pentru noi poate principala problemă”, a conchis Şanta.
Printre proiectele nu foarte îndepărtate ale APC se numără cel alături de Centrul de Transfuzie Sangvină – muncă de teren a membrilor Asociaţiei, prin care s-a acţionat pentru convingerea cât mai multor oameni de a dona sânge, implicarea de Zilele Sfântului Gheorghe prin Cortul Tineretului pentru Comunitate, proiectele de curăţare a diver selor obiective din judeţ, Seminarul pentru purtătorii de cuvânt din insti tuţiile publice, Monitorizarea Prefecturii în privinţa transparenţei decizionale (în parteneriat cu APADOR-CH – proiect aflat încă în derulare) şi proiectul de refacere a traseului turistic spre Cetatea Dacică de la Covasna, un proiect finalizat care a deschis drumul proiectelor de refacere a obiectivelor turistice din judeţ. Asociaţia Pentru Comunitate a fost înfiinţată în 2005, la Sfântu Gheorghe, şi numără peste 100 de membri. Aceasta desfăşoară atât proiecte de divertisment cât şi proiecte culturale, sociale, sportive şi de tineret şi este una dintre prezenţele constante în viaţa publică nu numai a municipiului Sfântu Gheorghe, ci şi a judeţului.