Măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul sezonului rece
Odată cu apropierea sezonului rece, creşte riscul de incendiu la gospodăriile şi locuinţele populaţiei cauzate de sistemele de încălzire exploatate fără respectarea normelor de prevenire a incendiilor.
Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente nedorite, care se pot sfârşi tragic, vă reamintim câteva măsuri ce trebuie respectate pentru siguranţa dumneavoastră:
Sobe cu şi fără acumulare de căldură
– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50x70 cm, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;
– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;
– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;
– evitaţi supraîncălzirea sobelor;
– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.
COŞURI pentru evacuarea fumului
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.
Instalaţii electrice
– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.
Instalaţii de încălzire
– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;
– cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;
– verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun;
– pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.
Vă rugăm să trataţi aceste recomandări cu maximă seriozitate pentru a vă proteja şi pentru a vă transforma locuinţa în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru întreaga familie.
Pentru pomul de Crăciun
Pentru a evita producerea unei situaţii de urgenţă în pragul Sărbătorilor de iarnă, vă sfătuim să aveţi în vedere următoarele reguli la împodobirea pomului de Crăciun:
– alegeţi un brad proaspăt, cu maxim 2-3 zile înainte de montarea lui, deoarece în 10 zile bradul pierde 50% din conţinutul de apă, iar în următoarele 4-5 zile pierderea ajunge la 80%, sporind potenţialul de inflamabilitate al bradului;
– dacă aveţi brad artificial, verificaţi dacă este un bun conductor şi acordaţi o atenţie deosebită instalaţiilor electrice care trebuie să fie bine izolate;
– aşezaţi pomul departe de sobele în care se face foc, de calorifere sau alte aparate de încălzit, la distanţă de perdele, draperii, pereţi acoperiţi cu hârtii sau ţesături;
– nu aşezaţi sub pomul de iarnă lucruri care se aprind sau ard uşor;
– asiguraţi o stabilitate cât mai bună a pomului (un vas mare cu pietre sau trepied de metal);
– nu lăsaţi instalaţia de iluminat aprinsă când nu sunt persoane în încăpere sau pe timpul nopţii;
– folosiţi pentru decorare cât mai multe globuri şi obiecte din sticlă (nu se recomandă folosirea vatei);
– nu vă apropiaţi cu ţigara aprinsă de pomul de iarnă şi nu aruncaţi resturi de ţigări lângă suportul pomului;
Bradul de Crăciun instalat în casă şi împodobit cu accesorii tradiţionale poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de 1 minut! Dacă se produce un astfel de eveniment, acoperiţi-l cu o pătură udă, pentru a stinge focul, şi sunaţi la 112!
Biroul de Presă al ISU Covasna