ACTUALITATE 1 iulie 2012

Markó Attila – 3 ani cu executare

de Mediafax | 798 vizualizări

Fostul secretar de stat a fost acuzat de abuz în serviciu pentru restituirea Colegiului Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe.

Fostul secretar de stat Markó Attila, acuzat de abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului “Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, decizia instanţei nefiind definitivă.

“Condamnă inculpatul Markó Attila-Gabor la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, săvârşită în dauna părţii vătămate municipiul Sfântul Gheorghe, în 14 mai 2002”, potrivit site-ului portal.just.ro.

În acest dosar mai au calitate de inculpaţi Tamas Marosan şi Silviu Clim. Marosan a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în timp ce Clim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi acuzaţie, instanţa stabilind în cazul acestuia un termen de încercare de cinci ani. Pe perioada termenului de încercare, Clim trebuie să respecte o serie de interdicţii şi obligaţii stabilite de instanţă, între acestea să nu poarte arme sau să nu săvârşească noi infracţiuni.

Totodată, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţarea sentinţei.

Procurorii DNA Braşov i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe Markó Attila-Gabor, fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, informa DNA.

Procurorii au stabilit că, în 2002, cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, înfiinţată în baza OUG 83/1999.

Cei trei acuzaţi au întocmit, în 14 mai 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuţie a avut destinaţia de şcoală din momentul edificării construcţiei şi în prezent include două instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic “Székely Mikó” Sfântu Gheorghe şi Liceul Teologic Reformat.

Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuţiilor celor trei inculpaţi în cadrul comisiei, având competenţe în privinţa examinării legalităţii cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susţinerea cererilor şi de adoptare a deciziilor în concordanţă cu aceste documente, susţineau procurorii.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât şi a Cărţii Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente care fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.

Prin aceste fapte, acuzaţii au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.