ACTUALITATE 6 iunie 2016

Mădălin Guruianu se retrage din politică pentru că UDMR nu-l vrea viceprimar

de Agerpres | 1544 vizualizări

Preşedintele organizaţiei PNL din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că se va retrage din politică, în urma refuzului conducerii UDMR de a-l susţine pentru postul de viceprimar al municipiului.

Guruianu, care a candidat la alegerile locale cu scopul declarat de a ajunge viceprimar, a menţionat că, în cursul dimineţii, a avut o întâlnire cu primarul reales, Antal Arpad, precum şi cu liderul grupului UDMR din cadrul Consiliului Local, Miklosi Zoltan, în cadrul căreia aceştia i-au spus că Sztakics Eva şi Toth Birtan Csaba au fost nominalizaţi încă din timpul campaniei electorale pentru cele două funcţii de viceprimar.

În urma acestui refuz, Mădălin Guruianu susţine că a decis să renunţe la viaţa politică şi să se dedice proiectelor personale, retragerea oficială urmând să aibă loc după constituirea viitorului Consiliu Local.

„Am înţeles clar că nu se poate pune acum problema unui viceprimar român (...) Coerent şi consecvent principiilor şi declaraţiilor mele anterioare, mă voi retrage din viaţa politică, dacă nu se va întâmpla acest lucru (să fie desemnat viceprimar din rândul consilierilor locali - n.r.). Aştept decizia lor în fapte“, a declarat Mădălin Guruianu.

El a menţionat că atribuirea postului de viceprimar unui român în municipiul Sfântu Gheorghe, unde populaţia majoritară este de etnie maghiară, ar putea constitui „un model de bună practică“ pentru alte oraşe, precum Oradea, Cluj, Braşov sau Târgu Mureş, unde reprezentanţii comunităţii maghiare, minoritare în zonă, ar putea solicita aceste posturi.

Guruianu a subliniat că retragerea din politică nu presupune şi retragerea din viaţa publică, precizând că deşi are două locuri de muncă în alte zone ale ţării, nu se va muta definitiv din Sfântu Gheorghe şi va continua să se implice în diverse proiecte ce vizează comunitatea locală.

Potrivit acestuia, în ultimii 25 de ani, municipiul Sfântu Gheorghe nu a avut nici primar şi nici viceprimar român şi, prin urmare, desemnarea sa pe acest post „ar reprezenta un mesaj de normalitate“, dar şi o „recunoaştere“ a eforturilor pe care le-a făcut în timp pentru o mai bună convieţuire interetnică.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Autonomia și reciprocitatea. De ce NU viceprimar român la Sfântu? | MaghiaRomânia blog, 11 iunie 2016
[...] îi dau cu flit liberalului Mădălin Guruianu și propunerii sale de a fi viceprimar. Dincolo de declarațiile publice și interesele ascunse, înțelese complet doar de o mână de citeste integral
stelian, 7 iunie 2016
Pai Arpad bacsi nu e si el cu probleme penale, parca a dat si el cu tap tarapul din fondurile europene sau la ei nu se pune? Ei sunt mimosele pudice din politica ... "verde"!
Vladescu, 7 iunie 2016
După modelul ilustrului conducător care a promis candva că se retrage dar mai apoi a dat-o la intors, mult stimabilul Mădălin o va da și el la intors, invocând ceva de genul "de dragul citeste integral
dan, 7 iunie 2016
Fuugi. Il vad si eu pe asta ca zice ceva bine.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.