Lucrările la parcul fotovoltaic de la Sfântu Gheorghe se încheie luna aceasta
Lucrările la parcul fotovoltaic din Sfântu Gheorghe, care va asigura energie pentru iluminatul stradal şi pentru mai multe instituţii publice din municipiu, se vor încheia luna aceasta, a declarat miercuri viceprimarul municipiului, Sztakics Éva.
Potrivit acesteia, lucrările se vor finaliza în jurul datei de 20 decembrie, urmând ca energia să poată fi produsă după obţinerea licenţei de furnizare.
Autorităţile locale estimează că parcul va asigura aproape 85% din energia necesară pentru iluminatul public şi alimentarea cu energie electrică a instituţiilor publice aflate în subordinea Consiliului Local şi va genera o economie de aproape 400.000 de euro anual la bugetul local municipal.
Parcul a fost construit pe un teren de 6,2 hectare aparţinând Primăriei, la graniţa dintre municipiul Sfântu Gheorghe şi localitatea Vâlcele, iar investiţia s-a ridicat la 15 milioane de lei.