ACTUALITATE 6 iulie 2009

Locuri de parcare scoase la licitaţie

de Covasna Media | 1700 vizualizări
Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a scos la licitaţie aproximativ 350 de locuri de parcare pentru cetăţenii oraşului, faza de depunere a dosarelor în acest sens fiind finalizată la finele lunii iunie.

Potrivit regulamentului de înscriere la licitaţie s-au putut înscrie persoanele fizice domiciliate într-un imobil ce are arondată o anumită parcare, proprietari ai unor autovehicule înmatriculate la adresa respectivă sau înmatriculate pe o altă adresă; printre cei ce au putut depune dosare pentru licitaţie s-au numărat totodată persoanele fizice şi juridice, proprietare ale unor autovehicule înmatriculate pe societăţi comerciale. Una dintre principalele condiţii de

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a scos la licitaţie aproximativ 350 de locuri de parcare pentru cetăţenii oraşului, faza de depunere a dosarelor în acest sens fiind finalizată la finele lunii iunie.

Potrivit regulamentului de înscriere la licitaţie s-au putut înscrie persoanele fizice domiciliate într-un imobil ce are arondată o anumită parcare, proprietari ai unor autovehicule înmatriculate la adresa respectivă sau înmatriculate pe o altă adresă; printre cei ce au putut depune dosare pentru licitaţie s-au numărat totodată persoanele fizice şi juridice, proprietare ale unor autovehicule înmatriculate pe societăţi comerciale. Una dintre principalele condiţii de depunere a dosarelor a fost ca cei care doresc să liciteze pentru obţinerea unui loc de parcare propriu pentru următoarele 12 luni să nu aibă în proprietate un garaj construit pe domeniul public.

Administraţia locală a hotărât că vor beneficia de de gratuitate pentru parcare persoanele cu handicap, veteranii de război, pensionarii IOVR (invalizii şi accidentaţii de război, urmaşii celor morţi sau dispăruţi în razboi) şi beneficiarii Decretului-Lege 118/ 1990 (persoanele persecutate din motive politice, cele deportate în străinatate, prizonierii). De o reducere cu 50% a taxei anuale de parcare vor beneficia pensionarii ale căror venituri medii (soţ şi soţie) se situează sub salariul minim pe economie. Dosarele au fost preluate de către asociaţiile de proprietari, care le-au depus la Primărie, urmând ca licitaţiile să se desfăşoare în perioada ce urmează.

Antal Arpad: Parcarea nu este un serviciu social

Potrivit primarului Antal Arpad, în mod sigur municipiul Sfântu Gheorghe nu are şi nu va avea numărul de parcări necesar numărului de maşini existente, deoarece oraşul nu a fost proiectat pentru cele peste 19.000 de maşini existente, ci pentru mult mai puţine.

„Problema este aceea de a folosi spaţiile publice cât mai optim. Cine are garaj să-şi ţină maşina în garaj, nu în faţa garajului, ocupând trei locuri de parcare. Ştiu că în problema parcărilor nu există o soluţie care să mulţumească pe toată lumea, nici în Sfântu Gheorghe şi nici altundeva, dar trebuie să acceptăm un lucru: chestiunea de parcare nu este un serviciu social“, a declarat primarul Antal Arpad.

Acesta a dat exemplul cartierului Simeria şi al blocurilor cu zece etaje de aici, arătând că este imposibilă realizarea unui număr de parcări care să acopere necesarul acestei zone. Primarul aarătat că există însă o parcare ce ar putea fi folosită de locuitorii respectivelor blocuri, aceasta aflându-se la o distanţă de câteva minute de mers pe jos, reprezentând, deci, o soluţie.

„Dacă acceptăm ideea că cineva care are o maşină îşi poate permite orice, atunci numărul maşinilor va creşte în continuare şi vom ajunge să vorbim despre desfiinţarea locurilor de joacă pentru a face parcări. Chiar şi acum facem compromisuri, existând situaţii în care transformăm jumătate din suprafaţa unui loc de joacă în parcare”, a mai explicat Antal, subliniind că, oricum Primăria nu are capacitatea financiară de a amenaja parcări în acelaşi ritm cu achiziţiile de autoturisme ale populaţiei.

Primarul a precizat că prin alocarea locurilor de parcare prin licitaţie, Sfântu Gheorghe se va alătura oraşelor europene, însă a admis că o parte a populaţiei nu este prea deschisă faţă de această procedură.

„Suma iniţială de pornire pentru o parcare este de 120 de lei pe an, preţ care va rămâne dacă în diverse locaţii nu va exista licitaţie. Chiar nu cred însă că este o sumă atât de mare pentru a avea siguranţa unui loc de parcare, în condiţiile în care amenajarea unei parcări poate ajunge la un miliard de lei vechi”, a mai spus Antal Arpad.

Edilul-şef a mai declarat că, la cererea asociaţiilor de proprietari, municipalitatea ar putea deveni partener în amenajarea unor parcări etajate în cartiere, însă nu este posibil ca populaţia să aştepte încontinuu ca doar Primăria să investească în amenajarea parcărilor.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 10

Adaugă comentariu
Ion Ciobanu, 30 iulie 2009
Valentin, poliţia comunitară din Sfântu este o glumă. Una proastă, ca în multe alte oraşe. Cu părere de rău, dar aşa este. Nu ştiu bine cartierele dar eu n-am avut niciodată probleme să citeste integral
valentin artur, 30 iulie 2009
Sant de acord sa platesc un loc de parcare langa blocul meu,pentru ca stau chiar in spatele pietii centrale din municipiu si intodeauna cineva parcheaza in "locul meu" iar eu trebuie sa ma duc la mama citeste integral
Ion Ciobanu, 6 iulie 2009
Nu sunt un fan al primarului din Sfântu', cred ca s-a văzut şi din alte postări. Nu din cauza etniei, cu Janos Syekely, Ladislau Bolonz sau...Laszlo Fekete nu am nimic, ba chiar ii apreciez foarte citeste integral
Vali, 6 iulie 2009
Sigur ca acest demers unora nu le place, altora din contra. Nici mie nu-mi convine din punct de vedere financiar, dar cand unii proprietari parcheaza cu masina pe locul a altor 3 autoturisme... imi citeste integral
Flavius, 6 iulie 2009
Mama, ce-ati sarit toti de cur in sus! Bah fratilor, nu va obliga nimeni sa cumparati locul de parcare... Chestia asta se intampla in toate orasele, nu numai la noi... Si in Brasov au fost scoase la citeste integral
ion, 6 iulie 2009
Traim intr-o comuna foarte dezvoltata din punct de vedere economic. Binenteles ca vom avea bani sa platim. D-le primar mai bine te-ai ocupa de bisnitari de masini, care isi lasa cu saptamanile citeste integral
bobo, 6 iulie 2009
Cite parcari licitate, atitea locuri desfiintate. Pacat ca nu au realizat cei de la consiliul local.
pita-gora, 6 iulie 2009
Lacomia strica omenia.... Domnul primare nu mai stie din ce sa scoata bani din buzunarele amarastenilor. Porneste de la ideea originala si total gresita ca "cine are masina isi poate termite orice" citeste integral
Cristina Kiki, 6 iulie 2009
Da, asa e! Prima data ar trebui sa creeze spatii de parcare si pe urma sa-i amendeze pe soferi care parcheaza pe trotuar! Pai unde sa parcheze masina, pe bloc??????????????????????????
contele Tampa, 6 iulie 2009
mie imi ia primaria un impozit anual pe masina de 9mil. pentru ce mai platesc atatia bani daca parcarile nu sunt un serviciu social? pai nu sunt, ca le platim. altfel pentru ce iau banii aia?! ca tega citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.