ACTUALITATE 4 martie 2012

Locuri de muncă în Germania

de Covasna Media | 419 vizualizări

Compartimentul EURES din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă locuri de muncă în Germania pentru următoarele domenii: 70 de locuri la culesul produselor agricole; 150 de locuri pentru vânzarea produselor agricole.

Oferta se adresează atât femeilor, cât şi bărbaţilor care posedă experienţă în agricultură, condiţie fizică bună şi cel puţin cunoştinţe de bază de limba germană.

Cei care vor lucra în domeniul vânzărilor, trebuie să deţină cunoştinţe extinse (foarte bune) de limba germană, deoarece vor intra în contact cu clienţii. Timpul de lucru este de 40-50 de ore pe săptămână. Angajarea se face pentru perioada aprilie – iunie.

Sunt disponibile de asemenea 60 de posturi pentru următoarele meserii: bucătar/bucătărese, cameriste, ospătari, ajutor în bucătărie, ajutor în gastronomia de sistem, respectiv Mc Donald’s, Burger King, KFC, Vapiano, Losteria etc.

Sunt solicitate persoane cu calificare profesională sau experienţă în domeniul gastronomic precizat anterior.

Solicitanţii trebuie să deţină cunoştinţe de limba germană de bază, nivel B1/B2, pentru personalul auxiliar şi cunoştinţe extinse (foarte bune), nivel C1/C2, pentru personalul de specialitate.

Angajarea se face pentru perioada mai-noiembrie. Experienţa profesională constituie un avantaj.

Cazarea este asigurată de către angajator (gratuit sau negociabilă).

Locuri de muncă vacante ăn Danemarca

Compartimentul EURES din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă 45 de locuri de muncă vacante pentru stagiari în Danemarca: 25 posturi de stagiari în sere şi ferme de pomi fructiferi – oferta se adresează absolvenţilor de liceu agricol sau al universităţilor de ştiinţe agricole şi medicină veterinară, promoţia 2011 (numai specializările de agricultură sau horticultură); 20 posturi de stagiari în sere şi ferme de creşterea animalelor – oferta se adresează absolvenţilor de liceu agricol sau al universităţilor de ştiinţe agricole şi medicină veterinară, promoţia 2011 (numai specializările zootehnie şi medicină veterinară).

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi consilierul EURES al AJOFM Covasna, municipiul Sf. Gheorghe, str. General Grigore Bălan nr.14, parter cam.2, sau la telefon: 0267-312157 interior 108, mobil: 0788-654838.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.