ACTUALITATE 13 august 2015

Licitaţii cu un singur participant! Cum este vândut lemnul din pădurile statului?

de Covasna Media | 1317 vizualizări

35% din licitaţiile de vânzare a lemnului organizate de direcţiile silvice în perioada 2011-2014 au avut un singur participant, însă sunt judeţe unde chiar 80% din licitaţii au avut un singur participant, reiese din raportul preliminar pe piaţa lemnului, realizat de Consiliul Concurenţei.

Raportul Consiliului Concurenţei (CC), citat de Agerpres, mai arată că Romsilva desfăşoară atât activităţi de administrator, cât şi de agent economic, ceea ce îi oferă avantaje de natură concurenţială în raport cu ceilalţi concurenţi. CC spune că Romsilva trebuie să separe cele două activităţi.

Romsilva poate achiziţiona lemn din fondul forestier pe care îl administrează, fără licitaţie sau concurs de oferte!

Potrivit CC, legislaţia (respectiv Regulamentul din 11 noiembrie 2010 privind vânzarea masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică a statului) prevede că RNP-Romsilva poate achiziţiona lemn fasonat şi lemn prelucrat (cherestea, prefabricate etc) din fondul forestier pe care îl administrează, fără licitaţie sau concurs de oferte. Abia după ce îşi reţine necesarul de consum, Romsilva valorifică prin licitaţie masa lemnoasă rămasă.

Consiliul Concurenţei atrage atenţia că, în aceste condiţii, Romsilva trebuie să separe cele două activităţi de administrator şi operator pe piaţă. În plus, în cazul în care comercializează masa lemnoasă, este necesară o procedură competitivă de piaţă (licitaţie/concurs de oferte). De asemenea, legislaţia actuală permite organizarea de licitaţii cu strigare şi în situaţia în care există un singur participant la licitaţie, situaţii în care nu se manifestă concurenţa”, se spune într-un comunicat al CC.

Peste 15.000 de licitaţii cu un singur participant, în perioada 2011-2014

Analiza informaţiilor furnizate de 40 direcţii silvice judeţene a arătat că licitaţiile cu un singur participant deţin o pondere foarte mare din totalul licitaţiilor organizate în perioada 2011-2014. De exemplu, în judeţele Dolj, Galaţi, şi Giurgiu, procentul licitaţiilor cu un singur participant depăşeşte 80% din numărul total de licitaţii. Un număr mare de licitaţii cu un singur participant, peste 60% din total, s-a înregistrat şi în cazul direcţiilor silvice din judeţele Călăraşi, Sălaj, Tulcea, Maramureş, Satu Mare, Olt şi Ialomiţa.

Cele 40 de direcţii silvice au organizat, în perioada 2011-2014, 46.756 licitaţii (fără judeţul Suceava), din care aproape 35% au fost licitaţii cu un singur participant.

Potrivit datelor citate de Agerpres, la nivel naţional sunt atestate 5.216 firme având ca obiect de activitate exploatarea forestieră. Cele mai puţine, respectiv 13 firme, sunt în judeţul Teleorman, iar cele mai multe, 563 sunt în judeţul Suceava, dar atestarea este valabilă la nivel naţional. Astfel, oricare din cele 5.216 companii atestate pentru activităţi de exploatări forestiere îşi poate desfăşura activitatea în oricare regiune a ţării.

În aceste condiţii, Consiliul Concurenţei consideră că nu este normală existenţa unui număr atât de mare de licitaţii cu un singur participant şi recomandă o mai bună valorificare a masei lemnoase prin evitarea situaţiilor de acest fel.

Consiliul Concurenţei recomandă întocmirea unui cadastru forestier

O altă recomandare a Raportului preliminar pe piaţa lemnului o constituie întocmirea unui cadastru forestier. Datele furnizate de INS indică o creştere continuă a suprafeţei fondului forestier, după 1990, dar acestea se datorează, în principal, unor reamenajări de păşuni şi introducerii în fondul forestier a altor suprafeţe. Acesta arată că aparenta creştere a suprafeţei împădurite în România între 1990 şi 2014 a fost în mare măsură rezultatul schimbării metodologiei de evaluare a suprafeţei acoperite de pădure, mai notează Agerpres.

(www.agroinfo.ro)

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.