Lecții de istorie vie la Efes și Torbalı cu elevii de la CNMV oaspeți în inima Turciei
Un grup de 13 elevi de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, împreună cu profesoarele Maria Băilă și Constanța Balog, s-a întors recent dintr-o experiență europeană desfășurată între 22 și 28 martie. Tinerii au petrecut o săptămână în localitatea Torbalı, din regiunea İzmir, în cadrul unui proiect Erasmus+ intitulat „Quality, creativity, education – new approaches in a multicultural context” (Calitate, creativitate, educație – noi abordări într-un context multicultural).
Liceenii covăsneni au fost primiți la școala Torbalı Sema Karhan Anadolu Lisesi. Pe parcursul vizitei, aceștia au intrat direct la cursuri alături de colegii lor turci, au participat la ore de limba engleză și la ateliere diverse. Dincolo de activitățile din bănci, programul a urmărit modul în care arta și dialogul pot aduce împreună tineri care vin din medii diferite.
Programul a inclus și o parte de explorare istorică. Elevii au vizitat situri celebre, precum cetatea antică Efes, unde au văzut Biblioteca lui Celsus și amfiteatrul monumental, dar și orașul antic Metropolis. Traseul a cuprins, de asemenea, satul tradițional Șirince cunoscut drept „satul celor 40 de creștini” și Casa Fecioarei Maria de pe Muntele Privighetorilor.
Aceste locuri au lăsat o amprentă puternică asupra tinerilor, așa cum ne-a povestit un alt elev, care a remarcat și asemănările surprinzătoare dintre culturile noastre.
„Activitățile la care am luat parte au stârnit un interes profund și multă implicare. În același timp, locațiile pe care am avut norocul să le vizităm au fost de vis, mai ales orașul antic grecesc, Efes. Acest oraș antic fiind o necesitate de vizitat dacă aveți șansa de a vă afla în zonă.
Pe perioada timpului petrecut în Turcia am avut șansa de a-mi aprofunda cunoștințele în legătură cu cultura turcească, lucruri precum obiceiurile, mâncarea, dar chiar și limba lor. Un mic detaliu pe care l-am observat a fost și faptul că româna are unele cuvinte care se trag chiar din turcă, cuvinte precum «ciorbă», «ibric» sau «bacșiș».
Pe lângă toate acestea, am avut și minunata șansă de a comunica, de a coopera, dar și de a lega prietenii cu mulți elevi de la liceul «Sema Karhan Anadolu». Un ultim lucru pe care doresc să îl adaug este felul în care coordonatoarele acestui proiect, doamna Băilă Maria și doamna Balog Constanța, au făcut o treabă de minune și s-au implicat în totalitate. În același timp, doresc să le mulțumesc profund pentru oferirea acestei șanse tuturor elevilor care au luat parte la acest proiect.
În concluzie, aș dori să spun că această experiență Erasmus este și va rămâne pentru totdeauna una de remarcat și memorabilă pentru tot restul vieții mele”, spune Soare Dragoș.
După ce au parcurs străzile pavate cu marmură din Efes și au descoperit istoria la fiecare pas, tinerii din Sfântu Gheorghe s-au întors acasă nu doar cu fotografii, ci și cu amintiri care le-au schimbat perspectiva.
„A fost o experiență cu adevărat specială, plină de momente frumoase, prietenii legate ce ne vor rămâne mereu. Suntem profund recunoscători pentru această oportunitate”, spune Ambrus Anna, elevă la CNMV.
Pentru alți elevi, precum Ștefan Clinciu, mobilitatea a însemnat ieșirea din zona de confort și descoperirea unei lumi noi.
„Experiența mea Erasmus+ din İzmir a fost cu adevărat specială, oferindu-mi șansa să descopăr o lume total diferită de ce știam și cu ce eram obișnuit acasă. Am interacționat cu oameni faini, am înțeles ce înseamnă ospitalitatea turcească și am explorat monumente istorice care m-au impresionat. Tot acest proiect m-a învățat să apreciez diversitatea și să privesc viața dintr-o altă perspectivă. A fost o aventură autentică, care m-a învățat multe”, ne-a spus acesta.
Entuziasmul a fost completat de Bacs Eszter, o altă elevă a liceului din Sfântu Gheorghe.
„Mulțumim mult pentru că ne-ați oferit această oportunitate! A fost o experiență de neuitat și cu siguranță am învățat foarte multe cu ajutorul acestui proiect!”.
Dincolo de bucuria descoperirii unor locuri noi, profesorii subliniază că astfel de schimburi au rolul de a-i pregăti pe tineri pentru o lume fără frontiere.
„Pentru elevii Colegiului Național «Mihai Viteazul», experiența Erasmus+ a însemnat nu doar o oportunitate de învățare, ci și o responsabilitate: aceea de a reprezenta școala și comunitatea lor într-un context internațional”, au transmis coordonatoarele mobilității Erasmus+, Maria Băilă și Constanța Balog.
Un alt moment interesant al deplasării a fost vizita la sediul Asociației turcilor reîntorși din România. Această întâlnire a scos în evidență legăturile istorice dintre cele două popoare, care încep încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, și a pus bazele unor viitoare proiecte comune.