ACTUALITATE 17 septembrie 2019

Lansarea celei de a 4-a sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru împădurire

de Covasna Media | 961 vizualizări

Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari cu privire la lansarea celei de a 4-a sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”, aferentă Submăsurii 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”, din cadrul Măsurii 8 „Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătățirea viabilități pădurilor”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Alocarea financiară pentru sesiunea 4/2019 este de 15.000.000 euro, iar cererile de sprijin pot fi depuse în intervalul 16 septembrie 2019, ora 09.00 – 13 decembrie 2019, ora 14.00.

Condițiile privind depunerea și selectarea cererilor de sprijin, respectiv semnarea angajamentelor multianuale, sunt detaliate în cadrul Ghidului solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 476/09.09.2019 și care poate fi consultat pe site-ul APIA, la adresa: http://www.apia.org.ro/files/pages_files/Ghidul_solicitantului_Masura_8_Sesiunea_4__forma_finala_clean.pdf .    

(Serviciul Relaţii cu Publicul şi Comunicare)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.