La Sfântu-Gheorghe, orbii pot citi
Biblioteca Judeţeană a primit două aparate de citit pentru nevăzători
Din această toamnă, nevăzătorii din Sfântu-Gheorghe și din județ vor putea citi la Biblioteca Județeană Bod Peter, întrucât conducerea instituției intenționează să inaugureze o secție pentru nevăzători, cu ajutorul a două aparate speciale pe care le-a primit din partea Fundației „Cartea călătoare”, inițiatoarea proiectului.
Conform conducerii Bibliotecii, cele două aparate le permit nevăzătorilor să asculte cărți înregistrate audio, iar scopul proiectului este de a asigura accesul tuturor la educație și cultură, inclusiv persoanelor fără vedere.
Aparatele valorează aproximativ 2.300 de lei și inițiativa este finanțată de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei.
În prezent, Biblioteca poate asigura pentru nevăzători 41 de cărți audio Daisy, cumpărate de la Fundația Cartea Călătoare. O astfel de carte poate fi citită asemeni unei cărți normale, iar aparatele sunt asemănătoare unor CD-playere.
Ele au şi funcția de a sări de la o pagină la alta, de la un capitol la altul, de a stabili viteza de citire şi de a pune „semn la carte". Ele vor putea fi utilizate cel mai degrabă din toamnă, din luna septembrie.
Ana Sidon