Scurtă radiografie a oraşului, la aproape şapte secole de la prima atestare documentară

Pitorescul României a fost şi continuă să fie lăudat de-a lungul vremurilor atât de către români, cât şi de către străinii care au avut prilejul de a descoperi peisajele cuceritoare, precum şi bogăţia şi diversitatea culturală care se remarcă de la o zonă la alta a ţării. Deşi la noi nu sunt oraşe care să-şi fi dus renumele prea departe peste graniţe, precum Veneţia, Barcelona, Praga sau Sankt Petersburg, există totuşi reşedinţe de judeţ care cuceresc uşor prin specificul lor, fie că vorbim de arhitectură şi peisagistică urbană, fie că ne referim la viaţa culturală, la moştenirile istorice sau la aşa numita „viaţă de noapte”. Altele, mai puţin generoase din punct de vedere estetic, sunt recunoscute ca centre universitare sau ca spaţii care excelează din punctul de vedere al contribuţiei la dezvoltarea economică, fiecare remarcându-se prin acel ceva numai al său.

Între oraşe precum Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgovişte, Oradea, Arad sau Alba Iulia, Sfântu Gheorghe se distinge ca o reşedinţă de judeţ care are câte puţin din fiecare şi care surprinde printr-o combinaţie unică de diversitate, frumuseţe arhitectonică şi multiculturalitate – toate „convieţuind” cu hibele şi neajunsurile specifice oricărui spaţiu urban.

O privire fugară către secolele trecute

Sfântu Gheorghe este un oraş vechi de secole, pe care poziţionarea geopolitică l-a silit adesea să treacă prin momente de înălţare şi decădere, dar care pare imposibil de distrus de vremuri şi regimuri politice, având acea forţă de tip pasărea Phoenix de a renaşte din propria cenuşă. Deşi în spaţiul pe care se întinde oraşul, descoperirile arheologice demonstrează prezenţa unor societăţi umane încă din neolitic, apoi din epoca bronzului și a culturii Sântana de Mureș - Cerneahov şi, ulterior, din epoca daco-romană, prima atestare documentară datează din 1332.

Anul acesta se împlinesc aşadar 683 de ani de când în izvoarele scrise ale istoriei acestui spaţiu a fost consemnat oraşul care a primit numele Sfântului Gheorghe. Situat la confluența drumurilor de legătură dintre Transilvania și Moldova, oraşul a fost ridicat la rang de târg în anul 1461, cunoscând o perioadă de înflorire din multe puncte de vedere. Din păcate, secolul al XVII-lea a fost unul de rău augur pentru reputatul târg, care a suferit din cauza a două invazii: cea a a tătarilor, în 1658, și cea a otomanilor, în 1661, ambele fiind devastatoare.

Mărturii din istoria recentă

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, Sfântu Gheorghe a început să se dezvolte în forma în care, cu diferenţe mai mici sau mai mari, îl cunoaştem şi astăzi. Zecile de ani care au trecut peste oraş din 1968, când autorităţile comuniste au revenit la împărțirea pe județe, până în prezent, s-au scurs aducând transformări pe care mulţi dintre locuitorii oraşului şi le mai amintesc, unii cu nostalgie, alţii cu revoltă. Împreună, schimbările oraşului l-au transformat în ceea ce este astăzi, într-un oraş turistic, înconjurat de coline împădurite, cu combinaţii arhitectonice din vremuri mai mult sau mai puţin îndepărtate, recunoscut pentru mixtura populaţiei româneşti cu cea maghiară, majoritară.

„La începutul anilor ’70, când am venit eu în oraş, aici începea o viaţă nouă. Apărea ziarul maghiar „Megyei Tükör” (Oglinda judeţului) şi ziarul de limbă română „Cuvântul nou”. În tot oraşul existau trei-patru farmacii, câte una în fiecare cartier – Ciucului, Centru, Gară, Simeria. Acum s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Existau multe librării, cu cărţi şi în maghiară şi în română, iar şcolile erau mixte. Acesta era un mare avantaj pentru toţi oamenii pentru că înlesnea apropierea între etnii” – îşi aminteşte Dumitru Manolăchescu, unul dintre cei mai vechi jurnalişti ai oraşului.

De altfel, problema convieţuirii etniilor în Sfântu Gheorghe, ca şi în celelalte zone şi oraşe similare, a fost şi continuă să fie un subiect mereu supus dezbaterii şi atenţiei presei şi politicienilor. Şi la acest nivel, de-a lungul vremurilor, oamenii au trecut prin felurite schimbări pe care nu s-au aflat în posibilitatea de a le controla. Una de dată mai recentă este chiar cea produsă de sistemul comunist, care la începutul vieţii noi despre care vorbeşte Dumitru Manolăchescu, a practicat o politică de populare a oraşului Sfântu Gheorghe (şi nu numai) cu locuitori din zona Moldovei şi a Munteniei. În acest fel, în ultimele decenii ale secolului XX, populaţia română din zonă şi din Sfântu Gheorghe a crescut simţitor, însă conflicte etnice nu au existat niciodată până în anii ’90. Treptat, oamenii au învăţat să trăiască împreună, acceptându-se şi respectându-se unii pe alţii. „La vremea aceea trăiam foarte frumos împreună. Făceam şcoala împreună, mergeam la cârciumă şi după fete împreună şi ne simţeam bine unii cu alţii, fără să ne intereseze de etnii. Noi înţelegeam maghiară, unii români chiar şi vorbeau, iar maghiarii vorbeau româna fără dificultate. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii aproximativ 20 de ani este însă catastrofal. Studiem în şcoli separate, am devenit bolnăvicioşi, inculţi, săraci şi extrem de religioşi” – mai spune Manolăchescu.

Cine sunt locuitorii din Sfântu Gheorghe

Discutând despre populaţie este interesant de observat că între 1966 şi 1992, anul în care se înregistrează cel mai mare număr de locuitori în Sfântu Gheorghe, populaţia s-a aflat în creştere din punct de vedere numeric. Astfel, de la 20.700 de locuitori câţi erau în 1966, populaţia aproape s-a dublat până în 1977, pentru ca în ’92 să ajungă la 68.300. Conform datelor furnizate în urma recensământului populaţiei, realizat în 2011, situaţia demografică înregistrează o scădere a numărului de locuitori. Populația municipiului Sfântu Gheorghe se ridica acum 4 ani la 56.000 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 61.500. Majoritatea este compusă din etnici maghiari (73,62%), completată de o minoritate de români (21,08%). Pentru 4,32% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

Sfântu Gheorghe este spectaculos şi din punct de vedere confesional, fiind unul dintre puţinele oraşe româneşti în care o religie nu este majoritară. Locuitorii municipiului sunt fie reformaţi (35,67%), fie romano-catolici (31,7%), ortodocşi (18,85%), unitarieni (5,49%) şi evanghelici-luterani (1,2%).

Ieri versus azi, din punct de vedere economic

Concentrarea populaţiei într-o anumită zonă sau exodul acesteia către alte teritorii vorbeşte adesea şi despre nivelul de trai al zonei respective, mai exact despre dezvoltarea economică şi industrială care contribuie la creşterea sau scăderea nivelului de trai. În cazul oraşului Sfântu Gheorghe, perioada în care se înregistrau creşteri demografice remarcabile a coincis şi cu o dezvoltare economică, turistică şi industrială a oraşului şi întregului judeţ Covasna. Oamenii îşi mai amintesc şi astăzi cu regret de IMASA, IAME, Fabrica de ţigarete, care astăzi zace abandonată, sau de Textila Oltul, care deşi continuă să funcţioneze, şi-a pierdut demult reputaţia de odinioară. Principalele activităţi economice ale municipiului se desfăşoară şi în continuare în industriile textilă şi de confecţii, a mobilei, a procesării laptelui şi a cărnii, în domeniul comerţului şi al serviciilor, precum şi în turism, dar niciunul din domenii nu mai excelează, ba dimpotrivă, lucrurile par să se îndrepte către un declin din acest punct de vedere. Deşi potenţialul turistic al unor zone precum Malnaş, Vâlcele sau Şugaş Băi continuă să existe, nimic din atmosfera anilor trecuţi nu se mai regăseşte azi. Totuşi, dincolo de toate aceste aspecte negative, există încercări de resuscitare economică prin diverse programe şi fonduri europene, precum şi de reamenajare şi promovare a turismului în zonă, dar rezultatele mai au de aşteptat.

Oraşul prin ochii şi cuvintele locuitorilor săi

„Mie îmi place oraşul nostru, dar dacă ar depinde de mine, aş schimba mentalitatea oamenilor şi aş face în aşa fel încât să fie mai deschişi unii spre alţii. Mie mi se pare că în ultimul timp, oraşul a avansat foarte mult şi asta se vede. Se asfaltează străzile şi e mult mai curat. Mergem înspre bine. Ar fi totuşi mult mai bine dacă ar exista mai multe locuri de muncă şi dacă salariile ar fi mai mari. Poate către asta ar trebui să se îndrepte atenţia autorităţilor” – ne-a spus Gabriela Kéri, ospătăriţă în Sfântu Gheorghe.

„Oraşul ăsta a fost construit pentru anii trecuţi, când încă nu erau aşa multe maşini. Erau două caleşti şi trei căruţe. Acum e o aglomeraţie incredibilă de maşini. Acum 25 de ani existau maxim 100 de maşini în tot oraşul. Culmea e că deşi oamenii par mai săraci, au mai multe maşini acum. Poate pentru că s-au mai ieftinit. În orice caz, eu cred că era mai bine pe vremuri decât acum. Dar măcar mai încep autorităţile să mişte câte ceva” – ne-a declarat Costică D., pensionar.

„Mie mi se pare că oraşul s-a modernizat mult. Arată foarte bine. Cel puţin centrul. Sunt multe magazine, cu oferte diverse şi poţi cumpăra orice îţi doreşti. Eu mi-am crescut copiii pe vremea comunismului. Atunci era mult mai greu să creşti copii decât acum pentru că nu le puteai cumpăra atâtea lucruri. Cât despre felul în care trăim unii cu alţii, nu pot să spun decât că la nivel social, oamenii au rămas la fel. Interesele s-au schimbat la un nivel mai sus” – este de părere V. D. – casnică.

„Eu am o mare problemă cu oraşul ăsta. Mă plictisesc groaznic. Nu am unde să ies. M-am săturat de toate localurile. Le cunosc de parcă aş fi acasă. Aştept să termin liceul şi sper să plec în altă parte. Cel mai probabil mă duc la Cluj. Acolo am mai multe şanse să găsesc un job bine plătit şi ştiu de la prieteni mai mari că e şi viaţă de noapte. Ah, şi mă mai enervează ceva: la noi nu ai decât magazine second hand sau Şugaş. Dacă vrei să îţi iei ceva de îmbrăcat trebuie să te duci neapărat la Braşov sau în altă parte” – ne-a mărturisit un licean.

Dincolo de părerile pro şi contra exprimate de oamenii de rând, jurnalişti sau politicieni, Sfântu Gheorghe continuă să fie oraşul în care Prima Şcoală Românească, bustul lui Nicolae Bălcescu, statuia lui Mihai Viteazul şi Catedrala ortodoxă se îmbină armonios cu bustul lui Gábor Áron, Muzeul Național Secuiesc şi Biserica fortificată din secolul al XIV-lea.

La fel ca şi Sfântul Gheorghe, care dincolo de persecuţiile la care a fost supus nu s-a dezis de credinţa care-l definea, oraşul care-i poartă numele în spaţiul transilvan îşi duce mai departe existenţa, ucigând obstacolele întocmai cum sfântul ucide la infinit balaurul.