La mulţi ani, KIWANIS Sf. Gheorghe!
Vineri, într-o atmosferă deosebită, membrii clubului Kiwanis din Sf. Gheorghe, alături de invitaţii lor, au sărbătorit zece ani de la înfinţarea clubului. Evenimentul organizat la Restaurantul ,,Orchidea Events”, a fost susţinut şi de membrii trupei ,,Back in time” care au încântat şi ,,mobilizat” participanţii.
De-a lungul celor zece ani de existenţă, membrii clubului au ajutat şi susţinut în jur de 1500 de liceeni, selecţia acestora bazându-se pe două criterii fundamentale: rezultate şcolare şi extraşcolare excepţionale, obţinute în ciuda condiţiilor materiale defavorizante. Unul dintre elevii care de-a lungul ultimilor patru ani s-a bucurat de sprijinul Kiwanis, Szöcs Botond Csaba, a deschis seara aniversară cu un scurt recital de pian. I s-a alăturat un alt tânăr talentat, Mihalca Ludovic, care a interpretat la flaut două piese care, dacă mai era nevoie, au convins încă o dată pe cei prezenţi, că aceşti copii minunaţi, merită toată atenţia şi sprijinul nostru. După copii, grupul ,,Melodika”, din care fac parte două dintre membrele Kiwanis, au umplut sala şi sufletele celor prezenţi de liduri şi fragmente din operete cunoscute. Şi pentru că elevii pe care îi ajutăm, au nevoie în primul rând de bani, a urmat o licitaţie de tablouri, condusă de preşedintele de anul acesta al clubului, Ramon Grosos. Tablourile licitate au fost oferite de artişti locali, care au înţeles spiritul Kiwanis. Banii strânşi cu ocazia acestui eveniment vor fi direcţionaţi pentru achiziţionarea unor instrumente performante pentru elevii care au demonstrat că au potenţial şi rezultate promiţătoare, cât şi pentru tradiţionalele premii Kiwanis de Crăciun.
Cei 20 de membri ai clubului Kiwanis mulţumesc pe această cale tuturor susţinătorilor ideii de promovare a tinerelor valori locale, pentru sprijinul acordat în cei 10 ani de existenţă, şi îşi exprimă speranţa că, primind în continuare sprijinul necesar din rândul comunităţii locale, membrii clubului vor putea sprijini copii de excepţie, care apoi, la rândul lor, să ducă mai departe principiul de viaţă Kiwanian de sorginte creştină: " Fă altora ceea ce ţi-ar plăcea să ţi se facă ţie".
Claudia Rosin – secretar Kiwanis