ACTUALITATE 31 iulie 2023

La mijloc de septembrie, din nou petrecere în Valea Mare

de Diana Pantelimon | 1077 vizualizări

Primăria comunei Valea Mare a anunțat data celei de-a II-a ediții a Festivalului Vălenilor. Aceasta se va desfășura în weekend-ul 16-17 septembrie a.c., în zona de picnic. 

Într-o postare pe Facebook, reprezentanții primăriei au anunțat concerte, focuri de artificii, voie bună și multe surprize.

„La Valea Mare, se anunță din nou sărbătoare în zilele de 16-17 septembrie 2023. Ediția a II-a a Festivalului Vălenilor vă oferă timp de două zile manifestări diverse pentru toate vârstele, concerte, focuri de artificii. Vă așteptăm cu brațele deschise alături de noi să descoperim frumusețea vieții de la țară, a jocului, a cântecului și a bunătăților locale. Vă invităm să ne urmăriți activitatea pentru a afla programul evenimentului, prezentarea tuturor artiștilor și diferitele surprize pregătite pentru dumneavoastră. Scopul este unul singur: să ne simțim bine, împreună”, au transmis autoritățile locale.

Pe afișul evenimentului apar Alessia, What´s Up, GREEK4U, Lorenna și Marius Ciprian Pop. Însă lista artiștilor nu este finalizată, astfel încât programul complet urmează a fi publicat în perioada următoare.

„Așa cum am promis anul trecut, vrem să continuăm organizarea acestei sărbători a vălenilor. Prima ediție a fost un real succes și sperăm ca și anul acesta să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Este un prilej de bucurie, voie bună, cu muzică bună și programe diverse pentru toate vârstele. Toată lumea e binevenită în «ograda» noastră”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, primarul Bogdan Ștefan Marin.

Anul trecut, aproape 1.700 de persoane, atât din localitate, cât și din împrejurimi, s-au bucurat de spectacole de calitate, foc de tabără, hore încinse în fața scenei, momente de magie pentru copii, pictură pe față, tobogane gonflabile, toate culminând cu aproximativ zece minute de focuri de artificii.

Evenimentul este organizat, și anul acesta, de Primăria și Consiliul Local al comunei Valea Mare, în parteneriat cu Asociația „Din suflet pentru văleni”.

Sursa foto: Primăria Comunei Valea Mare / Facebook 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.