ACTUALITATE 9 aprilie 2015

La datorie pentru un Paşte liniştit în judeţul Covasna

de Covasna Media | 434 vizualizări

Zilele următoare vor reprezenta pentru o parte a populaţiei din judeţul nostru o ocazie de relaxare, de „reîncărcare a bateriilor”, dar aceste zile vor avea şi o mare încărcătură spirituală.

Veţi opta pentru a vă întâlni cu rudele sau prietenii, să plecaţi într-o călătorie sau să participaţi la manifestări religioase. Oricare ar fi alegerea dumneavoastră, trebuie să acordaţi atenţie şi siguranţei, atât a persoanei dumneavoastră, cât şi a bunurilor care vă aparţin, sens în care poliţiştii covăsneni transmit câteva recomandări:

– Nu lăsaţi la vedere, în autoturisme, bunuri de valoare;

– Păstraţi asupra dvs. doar suma de bani strict necesară, în buzunarele interioare ale hainelor. Depozitaţi cumpărăturile în portbagajul autoturismului, nu în maşină, la vedere;

– Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi, în special în zonele aglomerate;

– În cazul în care plecaţi de acasă pentru o perioadă mai îndelungată, evitaţi să lăsaţi mesaje legate de acest aspect pe reţelele de socializare. Rugaţi o persoană de încredere să verifice periodic integritatea uşii de acces şi a ferestrelor locuinţei;

– Infractorii specializaţi în furturi din locuinţe se folosesc de diverse „deghizări”, de la angajaţi ai unor firme care prestează servicii, până la vânzători ambulanţi sau persoane interesate în cumpărarea unor produse. Nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţa sau curtea dumneavoastră;

– Planificaţi-vă din timp călătoria cu autoturismul şi fiţi pregătiţi pentru aglomeraţia specifică acestei perioade. Respectaţi limitele de viteză legale şi utilizaţi centura de siguranţă.

* * *

Conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice poate avea consecinţe nefaste, atât pentru dumneavoastră cât şi pentru partenerii din trafic, sens în care vă recomandăm să aveţi în vedere informaţiile de mai jos:

– Stabiliţi un „şofer de gardă”! Dacă mergeţi la „petrecere” mai mulți, cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea de a transporta acasă cercul de prieteni;

– Nu lăsaţi ca prietenul dumneavoastră să urce la volan dacă a consumat băuturi alcoolice. Și gazda este responsabilă ca oaspeții să ajungă nevătămați acasă. Dacă cineva, în afară de a urca beat la volan, nu are alte posibilități să ajungă acasă, mai bine i se oferă cazare. A doua zi, după o cafea de dimineață şi odihnit, poate să pornească spre casă;

– Împărțiţi cheltuielile de transport cu taxiul. Dacă vă asociaţi mai mulți, cheltuielile de transport nu ridică în mod considerabil costurile de „distracţie”.

În altă ordine de idei, consumul de băuturi alcoolice a stat, din păcate, la baza a numeroase conflicte spontane care au degenerat în acte violente, cu urmări mai mult sau mai puţin grave. Din acest motiv este important să ne cunoaştem limitele din punct de vedere fizic şi psihic şi să ne alegem cu atenţie locul, perioada şi compania în care să întâmpinăm Sărbătoarea Învierii Domnului.

* * *

În această perioadă, poliţiştii covăsneni vor fi prezenţi la manifestările organizate şi care implică un aflux ridicat de public, în vederea prevenirii faptelor antisociale, dar şi pe arterele rutiere, în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie.

În intervalul 9 – 13 aprilie, vor fi la datorie, în medie, 130 de poliţişti pe zi, atât de la structurile de asigurare a ordinii şi liniştii publice, cât şi de la poliţia rutieră şi structurile de investigaţii criminale. Aceştia vor acţiona în permanenţă pentru ca Sărbătorile Pascale să fie petrecute în linişte şi siguranţă de către toţi cetăţenii din judeţ.

În cazul în care sunteţi victima, sau observaţi comiterea vreunei infracţiuni, sunaţi la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna vă doreşte să aveţi parte de sărbători pascale în siguranţă.

Hristos a Înviat!

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.