ACTUALITATE 17 februarie 2013

La Braşov începe Festivalul Olimpic al Tineretului European, cea mai mare competiţie organizată în România în ultimii 30 de ani

de Covasna Media | 263 vizualizări

Duminică seară, la Braşov are loc festivitatea de deschidere a celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Olimpic al Tineretului European. Competiţia, care reuneşte aproximativ 1.500 de participanţi, dintre care 900 de sportivi, din 45 de ţări, se va încheia pe 22 februarie.

FOTE 1

România, deşi este ţară gazdă, nu are cea mai numeroasă delegaţie. Echipa tricoloră este alcătuită din 60 de competitori, fiind depăşită de cele ale Rusiei (67 de sportivi) şi Cehiei (64).

FOTE 2013 este cea mai mare competiţie sportivă organizată în România după Universiada de vară din 1981. Pentru ca întrecerile să se desfăşoare în condiţii optime, autorităţile au fost nevoite să pună pe picioare o întreagă infrastructură sportivă, inexistentă până acum. Pentru asta a fost însă nevoie de bani.

S-au investit 60 de milioane de euro

În zona Braşovului, unde se vor ţine întrecerile, s-au cheltuit aproximativ 60 de milioane de euro pentru amenajarea pârtiilor de schi alpin, schi fond şi biatlon. Au mai fost ridicate patru trambuline de sărituri cu şi două patinoare.

Fostul Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului a investit 40 de milioane de euro, iar diferenţa a venit de la primăriile localităţilor care găzduiesc întrecerile.

Cele mai mari investiţii s-au făcut în pârtiile de schi de la Poiana Braşov. Ministerul Dezvoltării a cheltuit aproximativ 29 de milioane de euro pentru reabilitarea domeniului, construcţia a două teleferice şi pentru un lac de acumulare, necesar la producerea de zăpadă artificială.

Totodată, 15 milioane de euro au fost cheltuiți la Râșnov pentru amenajarea pistei de biatlon și realizarea a patru trambuline de sărituri, iar alte 11 milioane de euro au fost investiți la Brașov, unde se vor desfășura competițiile pe gheață.

De asemenea, autoritățile au alocat 4 milioane de euro pentru amenajarea traseelor de schi fond şi celor pentru competiţia de snowboard, care se vor avea loc la Predeal.

Acces gratuit la competiţii pentru elevii şi studenţii din zonă

Toţi participanţii, sportivi şi oficiali, sunt cazaţi în "Satul Olimpic" din Poiana Braşov, adică în şase hoteluri rezervate special pentru ei.

Pentru premierea câştigătorilor la diferite probe au fost bătute 350 de medalii din alamă, pentru care s-au folosit 500 de kilograme de metal. Cele pentru locul unu şi doi sunt suflate cu aur şi argint. Organizatorii au comandat şi 7.000 de insigne, care vor fi oferite tuturor participanţilor, dar şi voluntarilor.

Elevii de la şcolile din Braşov, Predeal, Râşnov, Codlea, Zărneşti şi Moeciu, peste 2.800, vor avea acces gratuit la toate competiţiile din cadrul Festivalului. Şi studenţii Universităţii Transilvania vor beneficia de gratuitate.

O mie de poliţişti, gata să intervină

Iar 1.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne - poliţişti, jandarmi sau reprezentanţi ai ISU, se vor asigura că nimic nu va perturba bunul-mers al competiţiei.

Desigur, vor fi prezenţi şi 13 medici, secondaţi de 21 de asistente şi de 20 de voluntari. Iar organizatorii transmit că, în caz de nevoie, concurenţii şi vizitatorii pot cere ajutorul SMURD, unde 70 de persoane calificate sunt gata să intervină.

De asemenea, organizatorii mai dispun de şapte echipe de la Salvamont. Şi, foarte important, 14 experţi anti-doping vor fi prezenţi pe tot parcursul Festivalului, la Braşov.

Număr participanţi:  900 de sportivi

182 la schi alpin

147 la biatlon

162 la schi fond

86 la sărituri cu schiurile

91 la snowboard

50 la patinaj artistic

62 la patinaj viteză

120 la hochei pe gheaţă

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.