Kult-Űr 2026 aduce la Covasna concerte, dezbateri și o zi dedicată familiilor
Kult-Űr revine pe 4 și 5 septembrie la Covasna și încearcă, la cea de-a opta ediție, să treacă dincolo de formula clasică a concertelor de seară. Muzica rămâne o parte importantă a programului, însă cele două zile aduc și discuții despre voluntariat, antreprenoriat și sport, competiții, dar și o zi întreagă dedicată familiilor și copiilor.
Evenimentul va avea loc, ca până acum, pe strada Piliske nr. 2/B, vizavi de poliție, și este organizat de FIKOSZ – Asociația Tineri Pentru Covasna.
Programul muzical se va desfășura pe două scene și va reuni artiști din mai multe zone și stiluri. Vineri, pe scena Galaxy Arena vor urca Phäro, Gekko, Csaky, DJ Dark și Czika, iar sâmbătă sunt programați Iwell, Hunay, Sterbinszky x Mynea din Ungaria și Trash Me Hard. The Crater Stage va completa programul cu artiști locali și emergenți.
Organizatorii spun că miza Kult-Űr nu se rezumă însă la partea de divertisment.
„Unul dintre obiectivele importante ale evenimentului este crearea unui cadru în care tinerii să poată descoperi experiențe și perspective noi, care să contribuie la dezvoltarea personală, la formarea unei gândiri deschise și la implicarea activă în comunitate”, transmite președintele Asociației Tineri Pentru Covasna, Sinka Norbert.
Trei discuții despre voluntariat, afaceri și sport
O parte din programul zilei de sâmbătă va fi rezervată întâlnirilor cu invitați. Prima discuție începe la ora 14:00 și o va avea alături pe psihologul Dombi Orsolya. Sub titlul „Dacă totul se învârte în jurul banilor, de ce muncim gratuit?”, întâlnirea va aborda voluntariatul, dezvoltarea personală și implicarea civică.
De la ora 16:00, Luka Levente, cofondator al eMudding.ro, va vorbi despre drumul „De la hobby la o afacere de milioane de euro”. Două ore mai târziu, de la 18:00, luptătorul MMA Toró Ákos este invitat la discuția „Dincolo de cușcă”.
Discuțiile se vor desfășura în limba maghiară, însă organizatorii precizează că publicul poate adresa întrebări și în limba română.
Sâmbăta începe cu o zi dedicată familiilor
Înainte ca muzica să preia scena seara, organizatorii vor să aducă la Kult-Űr și familiile. Sâmbătă, între orele 11:00 și 19:00, va avea loc Ziua Familiei, cu jocuri gratuite pentru copii, prezentări și activități pentru toate vârstele. Crucea Roșie va pune la dispoziție și un castel gonflabil.
Sportul și competițiile au, la rândul lor, loc în program. Vineri, de la ora 17:00, este programat un turneu FC 26, iar sâmbătă, de la ora 19:30, va avea loc un turneu de Beer Pong. Participarea la ambele competiții este gratuită.
Măsuri pentru reducerea zgomotului pe timpul nopții
Organizatorii anunță și o schimbare care îi privește în special pe locuitorii din apropierea zonei în care are loc evenimentul. Pentru programele de noapte a fost închiriat în acest an un cort de 200 de metri pătrați.
Potrivit comunicatului, cortul permite folosirea unui sistem de sonorizare mai redus decât în anii precedenți, iar pereții laterali ar urma să contribuie la limitarea propagării sunetului în zonele din apropiere.
Kult-Űr 2026 este organizat de FIKOSZ – Asociația Tineri Pentru Covasna, cu sprijinul mai multor parteneri și sponsori. Printre susținătorii menționați se numără Agro Electro – magazinul fermierului din Sfântu Gheorghe, VISS S.R.L., Cleanera Solution, Fundația Communitas, UDMR și Primăria Orașului Covasna.
„Organizatorii îi așteaptă cu drag pe toți cei interesați, în perioada 4–5 septembrie, la Covasna, pentru un weekend în care muzica, comunitatea, sportul, cultura și activitățile dedicate familiilor se întâlnesc într-un singur loc”, se mai arată în comunicat.
Programul complet Kult-Űr 2026
Vineri, 4 septembrie
Galaxy Arena
21:00 – Phäro
22:00 – Gekko
23:00 – Csaky
00:00 – DJ Dark
02:00 – Czika
The Crater Stage
17:00 – Turneu FC 26
21:00 – zsombee
00:00 – ATRØX UNIT
Sâmbătă, 5 septembrie
11:00–19:00 – Ziua Familiei: jocuri gratuite, castel gonflabil pus la dispoziție de Crucea Roșie, prezentări și activități pentru întreaga familie.
Galaxy Arena
21:00 – Iwell
23:00 – Hunay
00:30 – Sterbinszky x Mynea (HU)
01:30 – Trash Me Hard
The Crater Stage
14:00 – „Dacă totul se învârte în jurul banilor, de ce muncim gratuit?” – despre voluntariat, dezvoltare personală și implicare civică, alături de psihologul Dombi Orsolya
16:00 – „De la hobby la o afacere de milioane de euro” – discuție cu Luka Levente, cofondator al eMudding.ro
18:00 – „Dincolo de cușcă” – discuție cu Toró Ákos, luptător MMA
19:30 – Turneu Beer Pong
21:00 – 1Pach
00:00 – AndyC.