ACTUALITATE 8 noiembrie 2018

Județul Covasna se alătură campaniei „1 milion pentru Unire”

de Covasna Media | 947 vizualizări

Centrul Ecleziastic de Documentare „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe a fost marți, 6 noiembrie, gazda lansării campaniei „1 milion pentru Unire”. Inițiată de Alianța pentru Centenar, demersul vizează strângerea de semnături pentru Unirea Basarabiei cu România.

Sub genericul „1 milion pentru Unire”, Alianța pentru Centenar a inițiat o campanie de colectare de semnături pentru modificarea Constituției României, care să cuprindă o referire explicită la Unirea cu Republica Moldova. Această campanie a fost lansată și în județul Covasna.

„Avem asociațiile din Forumul Românilor din Covasna, Harghita și Mureș cu care colaborăm pe județele astea. Prin membrii lor și prin asociațiile din cadrul forumului, strângem semnături. Scopul principal este introducerea unui preambul la Constituția României care să vorbească despre reîntregirea neamului românesc pe cale pașnică. Noi de aici din țară n-am uitat că eram cândva uniți și vrem să reîntregim țara”, a declarat pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, președintele Alianței pentru Centenar, George Simion.

Acesta a mai adăugat că propunerea a fost avizată favorabil de Consiliul Legislativ, iar pe 19 septembrie a apărut în Monitorul Oficial. De la acea dată, campania are 6 luni la dispoziție pentru a colecta semnăturile, iar până în prezent peste 130.000 de români și-au exprimat acordul pentru Unire.  

„Sperăm să le strângem (semnăturile − n.red.) în preajma sărbătorii de 1 Decembrie și facem un apel la toți românii să intre pe www.semnez.eu să descarce formularele și să strângă semnături, practic să devină voluntari ai campaniei și totodată să vină pe 1 Decembrie la Alba Iulia, la Marșul cu care deschidem Ziua Națională a României. Campania cu siguranță va avea succes și în județul Covasna atâta timp cât vor fi români dornici să se alăture acestui deziderat al unității. Acuma că nu vom strânge 20.000 de semnături cât avem nevoie din 20 de județe, nu e nici o problemă, dar pentru noi e foarte important că și românii din Covasna și din Harghita sunt alături de acest proiect de unitate a țării”, a punctat George Simion.

Ideea necesității reîntregirii naționale a fost accentuată și de prof. Florentina Teacă.

„Grigore Vieru spunea că românii din Basarabia și cei din Covasna și Harghita se înțeleg din priviri. Așa este! Avem atâtea legături cu românii de dincolo de Prut, apă care ar trebui să unească, nu să despartă.  Avem datoria să vorbim despre reîntregire națională, măcar în al 12-lea ceas. Pur și simplu este vorba de o reparaţie istorică. Și covăsnenii, cel puțin cei pe care îi cunosc eu, asta cred. Și deja și-au arătat susținerea față de demersul de a modifica Constituției României, astfel încât aceasta să cuprindă o referire explicită la unirea cu Republica Moldova. Au semnat și vor mai semna și alții, pentru că, mai ales acum, în anul Centenarului Marii Uniri, covăsnenii nu au cum să nu se implice în astfel de acțiuni”, ne-a spus prof. Florentina Teacă.

Aceasta a adăugat că în Covasna nu sunt suficienți voluntari și nu este nici cort amplasat în centrul orașului ca în alte reședințe de județ din țară, motiv pentru care nu este sigură că se vor strânge acele 20.000 de semnături necesare.

Cei care vor să semneze pot găsi listele de semnături la sediul Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, strada Miko Imre, nr. 2.

Covăsnenii care vor să-și exprime acordul pentru Unire pot semna și la concertul Maestrului Nicolae Botgros din 29 noiembrie, de la Sepsi Arena.

Campania a fost demarată în majoritatea județelor țării, urmând să se lanseze și în Bihor, Timiș, Arad și Argeș.

Daniela Luca

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.