ACTUALITATE 14 august 2018

Județul Covasna, ferit deocamdată de pesta porcină

de Covasna Media | 1225 vizualizări

Peste 80.000 de porci au fost sacrificați din cauza infestării cu virusul pestei porcine

Nord-Vestul și Sud-Estul României sunt afectate în prezent de pesta porcină africană. Pentru a lămurii și a informa populația cu privire la situația actuală la nivelul județului Covasna, prefectul județului Sebastian Cucu împreună cu Directorul DSVSA Covasna, Dr. Sikó Barabási Sándor, au vorbit despre măsurile ce s-au luat până acum pentru a evita apariția virusului în gospodăriile covăsnenilor.

Paza bună, trece primejdia rea

Directorul Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Covasna, Dr. Sikó Barabási Sándor, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă, măsurile de prevenire a apariției și extinderii bolii în județul Covasna, astfel că încă de anul trecut au fost organizate întâlniri cu gestionarii de fonduri de vânătoate și cu responsabilii în domeniu pe această temă. „Având în vedere faptul că România este amenințată de pesta porcină africană din 2016, noi la nivelul județului am efectuat nu număr de 84 de acțiuni, în mass media, acțiuni de instruire a medicilor veterinari, a gestionarilor fondurilor de vânatoare și multe altele. În cursul lunii iulie, în cadrul comitetului local pentru combaterea bolilor am luat o hotărâre prin care au fost dispuse mai multe măsuri, spre exemplu au fost interzise târgurile, am dispus ca porcii care se află la stână să fie retrași pentru a nu veni în contact cu mistreții sau alte animale sălbatice. De asemenea, am făcut verificări la crescători, atât la cei care îi cresc în gospodării cât și la cel care îi cresc în regim industrial și am avut o ședință cu comitetul local pentru combaterea bolilor unde au fost prezentate și alte măsuri suplimentare printre care şi cea de a institui verificări în trafic, pentru a preveni orice încercare de transport de animale nelegal și  care poate pune în pericol siguranța publică sub aspect alimentar”, a declarat acesta.

Directorul DSVSA Covasna a ținut să menționeze și faptul că a încercat să păstreze un contact direct cu oamenii, tocmai pentru a reuși să transimită informațiile cât mai corect și ca acestea să poată fi înțelese cât mai bine. „Noi nu ne-am rezumat numai la mass-media, ci am vrut să avem un contact direct cu oamenii, pentru că astfel putem prezenta situația mai pe înțelesul lor și am putut să explicăm problemele, dar și faptul că boala este cunoscută de foarte multă vreme, din 1928, că a apărut în foarte multe țări și că actualmente evoluează în Rusia, Ucraina, țările Baltice, Polonia, Ungaria, Cehia, nu numai la noi în țară”, a declarat Dr. Sikó Barabási Sándor, directorul DSVSA Covasna.

Care sunt cauzele transmiterii virusului?

Virusul pestei pocine se transmite foarte ușor prin contact direct. Deși crescătorii sunt cei care ar trebui să fie atenți  ca animalele să nu contacteze boala, se pare că oamenii sunt cei care o răspândesc. „Pentru noi este foarte important să știm că factorul primordial, în difuzarea virusului este omul inconștient sau omul avid de bani. În această perioadă sunt multe cazuri confirmate, unele chiar în cercetare penală unde se știe că din focar (gospodărie unde a apărut boala și a fost confirmată) au scos porci bolnavi, vii și i-au vândut mai ieftin. O altă cauză poate să fie atunci când s-au sacrificat porcinele iar carnea a fost vândută mai ieftin. Problema este că în județele afectate dacă se sacrifică porcine, într-o gospodărie, iar carnea este mai apoi transportată în alte județe, pericolul este foarte mare pentru că prin carne se transmite boala, virusul fiiind foarte rezistent. Virusul este atât de rezistent încât în fecalele porcinelor bolnave rezistă până la două săptămâni, în cadavre sau organe aflate în stare de putrefacție virusul rezistă luni de zile, în carnea congelată rezistă doi-trei ani de zile”, meționează Dr. Sikó Barabási Sándor, directorul DSVSA Covasna.

Județul Covasna este deocamdată ferit de focare de pestă porcină

Până la ora actuală nu a fost identificat nici un caz de pestă porcină pe teritoriul județului Covasna. Deși momentat nu există motive de îngrijorare, autoritățile au luat măsuri de prevenire a bolii. „Pentru județul nostru pericolele la care trebuie să ne gândim sunt circulația porcilor bolnavi sau suspecți de  boală și circulația cărnii şi a produselor din carne. Prin centrul local de combatere a bolilor s-a stabilit un plan de măsuri, avem o colaborare foarte bună cu poliția județeană și facem filtre regulate atât pe căile de acces către județ cât și la intrarea în județ. Totuși, nu putem opri fiecare mașină, astfel că există posibilitatea ca un autoturism care transportă porci infestați să intre,” a declarat prefectul Sebastian Cucu.

Pentru prevenirea unor situații de exindere a virusului, Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a adoptat un plan de măsuri suplimentare de prevenire a extinderii bolii prin mistreți, mai exact împușcarea tuturor mistreților în zonele afectate. „În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoarea a prezentului ordin pe tot cuprinsul țării se vânează integral speciile de prădători cu păr și pene admise la vânătoare, în limita cotelor de recoltă aprobate prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 540/15.05.2018”, menționează ordinul.

Sfaturi pentru evitarea extinderii bolii

În final, Dr. Sikó Barabási Sándor, directorul DSVSA Covasna, ne dă câteva sfaturi pentru a evita răspândirea bolii. Acesta sugerează să nu cumpărăm porci din portbagajele sau remorcile mașinilor, fără acte sanitar-veterinare sau necrotaliate, pentru că nu se poate cunoaște proveniența animalelor. De asemenea, acesta atenționează  oamenii să nu cumpere sau să primească produse din carne ce provin din județe afectate.

Pentru orice sesizare la DSVSA Covasna din partea cetățenilor în urma căreia se confirmă infestarea cu pesta porcină, atât a porcilor domestici, cât și a porcilor mistreți, se plătește 65 de lei. Tergiversarea sau împiedicarea măsurilor de intervenție în asemenea situații, poate constitui faptă penală.

Cătălina Dragomir

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.