Judecătorul András Ördög, introdus în arestul Poliţiei
Judecătorul Loránd András Ördög, inculpat în dosarul de corupţie în care este implicat şi fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc, a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna, după ce instanţa a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Covasna, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale-Biroul Supravegheri Judiciare au pus miercuri după-amiază în executare mandatul de arestare preventivă emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe numele lui Loránd András Ördög, în vârstă de 44 de ani, din Sfântu Gheorghe, care este cercetat pentru luare de mită.
Ördög, judecător la Tribunalul Covasna, este acuzat într-un dosar privind fapte de corupţie legate de atribuirea unor mari suprafeţe de teren forestier din judeţul Bacău. Potrivit procurorilor, în iunie 2010, András Ördög, în calitate de judecător, a primit de la deputatul Ioan Adam, avocat în respectiva cauză, 10.000 de euro pentru a formula o soluţie favorabilă clientului său, Gheorghe Paltin Sturdza. Banii ar fi fost primiţi chiar în biroul acestuia din Tribunalul Covasna.
„După ce a primit banii, inculpatul Ordog, împreună cu membrii completului, a admis recursul împotriva unei sentinţe pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, respectiv Judecătoria Sfântu Gheorghe. În martie 2012, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de judecător în cauza 4014/305/2010, András Ordog a solicitat de la Ioan Adam, avocat în respectiva cauză, suma de 50.000 de euro, pentru a-i da o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Paltin Gheorghe Sturdza. Banii au fost ceruţi chiar în biroul judecătorului din cadrul Tribunalului Covasna. Cu această ocazie, Ioan Adam a promis că-i va da suma cerută”, au reţinut anchetatorii.
DNA a precizat că, ulterior, după formularea deciziei (dispuse de judecătorul Ördög, împreună cu judecătorii Gabriel Uţă şi Maria Daniela Velican), avocatul Adam i-a dat lui András Ördög 10.000 de euro din suma promisă anterior.
„Decizia respectivă a fost dată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, urmare a unei analize şi interpretări părtinitoare a probelor, denaturându-se vădit starea de fapt. Astfel, s-a creat un prejudiciu în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier)”, susţin procurorii.
În acelaşi dosar au fost arestaţi anterior, printre alţii, fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, precum şi deputatul PSD Ioan Adam. De asemenea, au fost puse sub urmărire penală mai multe persoane, printre care senatorul PSD Ilie Sârbu şi directorul Romsilva, Adam Crăciunescu.