Joi, în Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe, a doua ediţie Debate Corner
După o primă ediție cu zeci de participanți și vorbitori în engleză, maghiară și română, pavilionul central din Parcul Elisabeta va găzdui a doua ediție a programului inovator de promovare a dezbaterilor cu sens, Debate Corner. Lansarea programului a avut loc în luna august cu ocazia Forumului Național de Dezbateri Academice de la Brașov, când peste 200 de tineri din toată țara s-au deplasat la Sfântu Gheorghe și au asistat la ediția pilot a proiectului, urmată de un concert al formației clujene BigTonez.
Inițiat de către Debate Club Saint George, programul este susținut de către cluburile de dezbateri din Sfântu Gheorghe care-și desfășoară activitatea în deja celebra tripletă „3 M – Miko, Mihai, Mikes” și presupune că în ultima joi a fiecărei luni vor avea loc dezbateri publice, în engleză, română și maghiară pe teme anunțate dinainte, cu respectarea unui timp limitat pentru intervenții: 3-5 minute/discurs, 1 minut pentru replică.
Ar trebui să eliminăm manualele școlare clasice și să trecem la cele electronice?
Pentru ediția aceasta, organizatorii propun o temă extrem de actuală și în jurul căreia se pot naște discuții aprinse: eliminarea posibilă a manualelor școlare clasice.
Cu acest prilej, lumea dezbaterilor academice din oraș „coboară în stradă” și invită pe oricine este interesat să participe și să asculte „viitorii lideri ai comunității” sau chiar să intervină atunci când este cazul, exact ca într-o agora modernă, cu respectarea regulilor și a bunei cuviințe.
Mădălin Guruianu
Coordonator Debate Club Sfântu Gheorghe