ACTUALITATE 9 iunie 2016

Jandarmii covăsneni şi-au comemorat eroii

de Razvan Craciun | 1036 vizualizări

Joi, 9 iunie, de Ziua Eroilor, jandarmii covăsneni şi-au cinstit cum se cuvine înaintaşii, prin organizarea unei manifestări comemorative la Monumentul Eroilor Jandarmi din localitatea Aita Mare. În jurul prânzului, s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios la care au participat jandarmi, cadre ale Ministerului Apărării Naţionale şi numeroşi invitaţi. După încheierea serviciului religios, s-au citit mesaje de către reprezentantul Prefecturii Covasna, de către inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna, locotenent colonel Adrian Nichifor, şi de către colonel (r) Aurel Şerb, fost comandant al Comandamentului de Jandarmi Judeţean Covasna, care a contribuit la ridicarea acestui monument în anul 2000.

La final s-au depus coroane de flori şi a avut loc defilarea Gărzii de onoare, formată din jandarmi şi cadre ale Ministerului Apărării Naţionale.

La acest eveniment au participat reprezentanţi ai Prefecturii Judeţului Covasna, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna, ai unităţilor Ministerului Apărării Naţionale, ai instituţiilor deconcentrate din judeţ şi ai Primăriei din localitatea Aita Mare.

Monumentul Eroilor Jandarmi din Aita Mare a fost dezvelit în anul 2000, de Ziua Eroilor iar de atunci, în fiecare an, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna organizează manifestări dedicate comemorării eroilor.

Pe această cale, dorim să aducem mulţumiri persoanelor care au contribuit la buna desfăşurare a acestui eveniment.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Jandarmi Ziua Eroilor 2016 - 2

Teme articol: jandarmi Ziua Eroilor
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.