ACTUALITATE 3 mai 2019

Jandarmii covăsneni: Sărbătorim Zilele Municipiului alături de Cetățeni!

de Covasna Media | 635 vizualizări

Anul acesta, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe organizează a XXVIII-a ediție a zilelor acestuia.

Pentru ca aceste evenimente să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmi se vor afla în mijlocul cetățenilor, prin misiunile executate urmărindu-se soluționarea în mod operativ a sesizărilor primite și vor acționa cu preponderență pentru prevenirea apariției unor incidente sau a unor stări tensionate, dar și pentru depistarea persoanelor care săvârșesc fapte contravenționale sau penale.

Misiunea va fi asigurată de către efective ale Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna și Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov iar măsurile întreprinse cu ocazia acestei sărbători vor viza respectarea legalității, prevenirea și descurajarea unor acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea publică sau a unor manifestări de violență.

Jandarmi recomandă cetăţenilor:

  • să acorde o atenţie deosebită obiectelor personale, pentru a evita furturile din buzunare;
  • să nu lase la vedere în interiorul maşinii obiecte de valoare (genţi, poşete, telefoane mobile, etc.);
  • să respecte regulile stabilite de organizatorii evenimentelor;
  • să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forțelor de ordine.

Cetățenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forțelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgențe 112.

(Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Covasna,

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice)

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.