Jandarmeria Română, pe locul al doilea în topul încrederii românilor
Jandarmeria Română se menţine pe locul doi în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile executive ale statului, cu un procent de 64,5% „încredere multă şi foarte multă” – potrivit datelor statistice publicate de cotidianul Adevărul în data de 23 iulie, în creştere cu 2,5% faţă de datele sondajului dat publicităţii în luna aprilie a anului în curs şi cu 3,8% faţă de datele obţinute în iulie 2014.
Instituţia noastră este precedată de Armată, care a obţinut un procent de 75% (74,3% în aprilie), locul trei fiind ocupat de DNA, cu 61% (61,4% în luna aprilie).
La aceeaşi categorie a instituţiilor executive, pe poziţia a patra se clasează SRI, cu un capital de încredere de 51,2% (50,3% în luna aprilie), urmat de Poliţie cu 48,7% (47,1% în luna aprilie), BNR cu 47,9% (44,5% în aprilie), SIE cu 47,8 (47,8% în aprilie), ICCJ cu 46,7% (49% în aprilie), ANAF cu 38,7% (37,9% în aprilie) şi ANI cu 38,6% (39,8% în aprilie).
În privinţa încrederii românilor în instituţiile sociale, pe primul loc se clasează Biserica, cu un procent de 63,4% (în creştere cu 1,1% faţă de luna aprilie), urmată de universităţi, cu 41,8% (41,5% în aprilie) şi presă, cu 31,9% – în scădere de la 34% în luna aprilie.
Dintre instituţiile internaţionale, de cea mai mare încredere se bucură NATO (62,1%, faţă de 60,7% în aprilie), urmat de ONU (60,3%, faţă de 56,2% în aprilie) şi UE, cu 59,8% (55,5 în luna aprilie).
Rezultatele au fost obţinute în urma celui mai recent sondaj de opinie pe bază de chestionar efectuat în ţara noastră pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia României de peste 18 ani, în perioada 09-14 iulie a.c., de către institutul INSCOP Research, la comanda cotidianului Adevărul.
Serviciul Informare, Relaţii Publice şi Asistenţă Religioasă