ACTUALITATE 3 septembrie 2015

Jandarmeria Română acţionează pentru prevenirea şi combaterea fenomenului tăierii ilegale de material lemnos

de Covasna Media | 769 vizualizări

Peste 850 mc de material lemnos au fost recuperaţi de jandarmi în urma acțiunilor desfăşurate în mod independent, în cursul lunii august. Astfel, aproximativ 2000 de jandarmi au participat la 176 de acțiuni desfăşurate în mod independent, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite în domeniul silvic.

În perioada de referință, jandarmii au constatat 40 de fapte cu 61 de autori și au recuperat 883 mc de masă lemnoasă.

Pe timpul acțiunilor desfășurate atât în mod independent cât și în cooperare cu alte instituții, jandarmii au aplicat 209 sancțiuni contravenționale, cu valoarea de aproximativ 78.500 lei.

În urma obținerii de către Jandarmeria Română de competențe în domeniul controlului circulației materialelor lemnoase, odată cu intrarea în vigoare a Legii 133/2015 pentru modificarea și completarea Legii 46/2008 Codul Silvic, acest gen de acțiuni vor continua, iar prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite pe acest domeniu reprezintă o prioritate a Jandarmeriei Române.

Serviciul Informare şi Relații Publice

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.