„Jandarm pentru o săptămână”, tema unei tabere pentru elevi
Evenimentul organizat de DJST Covasna ajunge la a IV-a ediție
Un număr de 120 de tineri sunt așteptați să se înscrie la tabăra „Proiectul de țară – România Mea”, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna, în perioada 19-25 august, la Centrul de Agrement de la Pădureni. Tema de anul acesta este „Jandarm pentru o săptămână”, iar doritorii se pot înscrie până pe 15 august.
A patra ediție a Taberei Naționale „Proiectul de țară – România Mea” este un proiect prin care Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna își propune dezvoltarea și diversificarea acțiunilor de timp liber, vacanță, sport și turism pentru tineri, specifică organizatorii.
Jandarmii covăsneni care vor fi prezenți la tabăra de la Pădureni le vor explica participanților toate aspectele legate de meseria pe care o practică și le vor răspunde curiozităților celor peste 100 de tineri care vor avea ocazia să pună și în practică cunoștințele acumulate.
Cei care doresc sa participe trebuie să fie elevi cuprinși într-o formă de învățământ, în clasele V-XII, să fie cetățeni români cu domiciliul în România, să fie apți din punct de vedere medical și să aibă acordul scris al părinților în vederea participării la tabără.
De asemenea, cei care deja au participat la o altă tabără organizată de Ministerul Tineretului și Sportului sau de o direcție din subordine în anul 2019, nu pot aplica pentru participare.
Perioada de înscriere este cuprinsă între 5 și 15 august și se face pe baza unor documente enumerate pe pagina de Facebook a Direcţiei Judeţeane pentru Sport şi Tineret Covasna.
Formularul de înscriere completat se transmite către DJST Covasna, însoțit de documentele solicitate, la adresa de email djst.covasna@mts.ro.
Toate costurile, exceptând cele de transport, vor fi suportate de către organizatori, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului.