Iubitorii Mountain Bike-ului se adună la Azuga
La acest sfârșit de săptămână va avea loc cea de-a doua ediție a Surmont MTB Challenge, concurs național de Mountain Bike. La eveniment vor participa și sportivi ai Clubului Sportiv Jaxtreme din Sfântu Gheorghe.
Surmont MTB Challenge este un concurs dedicat tuturor mountain bikerilor, de la amatori entuziaști până la competitori căliți și experimentați.
Pentru ziua concursului de duminică avem din nou trei trasee de dificultate diferită și mai multe categorii de concurs, astfel încât fiecare să se poată simți în largul său pe parcursul acestei confruntări. De asemenea, avem pregătite și diverse premii speciale, precum „King Of The Hill”, trofeul pentru cel mai bun cățărător și „Speed Master”, distincția pentru cel mai aprig coborâtor.
Sâmbătă, riderii și publicul pot lua parte la „Trek Fest 2012”, adică workshop-uri tematice și sesiuni de teste oferite de Trek, iar seara sunt invitați la un foc de tabără și la o călătorie în trecut cu proiecții de filme din arhiva de evenimente Surmont, cel mai longeviv club de mountain-bike din România.