ACTUALITATE 13 ianuarie 2023

ITM Covasna a verificat dacă directivele Comisiei Europene sunt respectate în județ

de Covasna Media | 603 vizualizări

Au fost controlate peste 400 de produse 

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna au realizat pe parcursul anului 2022 aproape 40 de controale, cu scopul de a verifica dacă directivele Comisiei Europene (CE) sunt respectate de comercianți. România trebuie să monitorizeze constant produsele de pe piața internă care ajung în spațiul european, se arată într-un comunicat de presă al ITM Covasna transmis redacției CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna. 

Din cele 38 de controale realizate la acest capitol, doar unul a fost realizat în baza unor sesizări sau notificări primite de ITM Covasna.

„Controalele au fost atât pro-active, pe baza programului sectorial întocmit de grupul central de coordonare a acțiunii, aprobat de Inspectorul General de Stat și transmis Ministerului Economiei, cât și reactive, ca urmare a sesizărilor sau notificărilor sosite din partea operatorilor economici, a Comisiei Europene sau a altor state membre”, se arată în comunicatul de presă.

Printre produsele verificate de inspectori anul trecut se numără utilaje agricole, mașini de deszăpezit, măști, combinezoane și altele. Nouă articole au fost neconforme, iar firma care le vindea a fost sancționată cu o amendă în valoare de 500 de lei. 

„În anul 2022 au fost realizate 38 de controale, din care 37 pro-active și unul reactiv. Au fost inspectate vizual și documentar un număr de 412 produse din categoriile: utilaje agricole, mașini de deszăpezit, echipamente individuale de protecție (mănuși, măști, combinezoane), malaxoare pentru beton sau mortar (betoniere) și articole pirotehnice din categoriile F1 și P1. Dintre produsele controlate, pentru un număr de 9 articole pirotehnice din categoriile F1 și P1 s-au constatat neconformități. Aceste produse au fost interzise spre a fi comercializate, iar agentul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 500 de lei”, conform reprezentanților ITM Covasna. 

Controalele vor continua și pe parcursul acestui an, la operatorii economici din județul Covasna care produc, importă și distribuie, inclusiv pe site-uri de vânzări online, produse industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii pentru anul 2023, se mai arată în sursa citată anterior. 

„Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, având în vedere angajamentul de realizare a integrării în structurile europene, dar și poziția geografică de graniță a Uniunii Europene, România trebuie să realizeze o monitorizare activă a produselor care circulă pe piața internă sau care intră în spațiul european.

Campania pentru verificarea implementării prevederilor actelor normative prin care s-au transpus directivele europene menționate urmărește ca, printr-o acțiune unitară a Inspecției Muncii, să se conștientizeze și să se verifice actorii implicați, asupra necesității cunoașterii și respectării actelor normative prin care s-au transpus directivele europene referitoare la introducerea pe piață a produselor”, se mai arată în comunicatul de presă.

Când vine vorba despre verificarea vânzării materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă, ITM Covasna a acordat un singur avertisment în perioada 5 decembrie 2022 – 6 ianuarie 2023. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.