ACTUALITATE 11 mai 2022

ISU Covasna și-a mărit colectivul cu 29 de tineri pompieri

de Diana Pantelimon | 1213 vizualizări

În cadrul unei ceremonii militare în data de 10 mai a.c., 29 de soldați profesioniști au depus jurământul militar, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ,,Mihai Viteazul’’ al județului Covasna.

Într-un cadru festiv, la sediul ISU, inspectorul şef, locotenent-colonel Adrian Simtea, a oficializat momentul depunerii jurământului şi i-a felicitat pe proaspeții pompieri covăsneni.

„Cei mai tineri colegi pompieri au rostit hotărât «JUR CREDINȚĂ PATRIEI!».

Depunerea Jurământului Militar este actul de conștiință cu înalte semnificații patriotice și civice, prin care un tânăr dobândește pe deplin statutul de militar. Din acest moment, militarul se află în serviciul cetățeanului și al comunității și se obligă să cunoască temeinic și să aplice întocmai regulamentele militare, să fie model de corectitudine, să respecte întocmai drepturile și libertățile cetățenilor.

Întregul colectiv ISU Covasna le dorește multă satisfacție, putere de muncă și împliniri în drumul ales! Felicitări și mult succes în noua carieră“, a transmis ISU Covasna într-un comunicat de presă.

Prezent la acest eveniment, prefectul județului Covasna, Ráduly István, a spus, printre altele, că este onorat să participe la ceremonie.

„Este o onoare și o plăcere să fiu prezent la această ceremonie, care seamănă cu aceea la care am participat acum 32 de ani, când am depus și eu jurământul ca pompier militar în armata română, și am văzut din interior cât de grea este meseria pe care ați ales să o practicați. Știu că a fi pompier înseamnă o vocație, trebuie să crezi că faci ceva nobil, ceva cu care îi ajuți pe ceilalți, să fii conștient că ți-ai asumat misiunea de a proteja oamenii, bunurile și mediul”, a spus prefectul.

Meseria de pompier este frumoasă, dar și foarte solicitantă. Pentru a îmbrățișa această profesie este nevoie de pregătire în domeniu, condiție fizică, stare bună de sănătate, reacție rapidă, minte agilă, abilitate de a improviza, încredere și autodisciplină.

Sursa foto: Comunicat de presă ISU Covasna; Facebook/Ráduly István

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.