ISU Covasna: Nu lăsați incendiile să vă strice sărbătorile! Recomandări și măsuri preventive
Ne pregătim să întâmpinăm sărbătoarea Nașterii Domnului și Noul An 2023. Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie și de întâlnire cu cei dragi. Ele aduc în fiecare casă un moment de pace și liniște sufletească. Amintirea acestor clipe minunate nu trebuie umbrită de tragedii.
De aceea, în perioada următoare, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihai Viteazul” al județului Covasna vor monitoriza permanent, dinamica intervențiilor la nivel județean, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul cetățenilor.
Măsurile dispuse la nivelul inspectoratului sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv și de intervenție.
În plan operațional, pompierii vor fi zilnic la datorie și vor asigura intervenția imediată pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale și salvarea persoanelor din medii ostile vieții cu mijloacele tehnice din dotare.
Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor, aflate în dificultate la unitățile spitalicești.
Chiar dacă perioada Crăciunului este aglomerată pentru toată lumea, nu trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință.
- Reamintim cetățenilor ca în această perioadă să manifeste maximă prudență la utilizarea sobelor sau a mijloacelor de încălzit, să nu suprasolicite instalația electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice și să nu lase copiii nesupravegheați în locuințe.
- De asemenea, pentru a preveni producerea unor incendii, este interzisă aprinderea de artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea materialelor care pot lua foc.
- În situația în care cetățenii părăsesc locuința, recomandarea noastră este să decupleze aparatele electrice, iar dacă se cazează în unități turistice, trebuie să cunoască foarte bine traseele căilor de evacuare din incinta acestora.
- Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viața în pericol.
Pompierii covăsneni vă adresează cele mai calde urări de sănătate, pace în suflet și prosperitate.
Fie ca toate visele pe care le aveți în aceste zile magice să se împlinească și drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire și belșug.
Crăciun Fericit!
Sursa: comunicat de presă ISU Covasna.